Biserica din lemn din Putna
Biserica de lemn „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Putna, cunoscută și ca Biserica de lemn „Dragoș Vodă” sau Schitul Putna, este un lăcaș de cult ortodox ce datează, conform tradiției, de la mijlocul secolului al XIV-lea. Biserica a fost ridicată inițial în satul Volovăț, fiind ulterior strămutată în satul Putna din comuna omonimă aflată în județul Suceava. În prezent, edificiul religios se află localizat în cimitirul satului, la aproximativ 1 km distanță de Mănăstirea Putna, și are hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică, sărbătorit la data de 21 noiembrie.
Partea de răsărit a bisericii este datată din primii ani ai secolului al XV-lea, și, prin tradiție, a fost adusă de Ștefan cel Mare de la Volovăț. Aceasta este cea mai veche și singura biserică de lemn medievală, cunoscută până în prezent, păstrată pe teritoriul României. Vechimea excepțională și planul arhaic îi conferă o valoare inestimabilă pentru arhitectura medievală din România și dincolo de granițele ei.
Istoric
Biserica este compusă din trei părți succesive, care surprind trăsături specifice momentului în care au fost ridicate. Partea cea mai veche, atât de veche încât istoria ei se împletește parțial cu legenda, se păstrează până în zilele noastre și constituie un unicat în arhitectura medievală din România.
După tradiția veche a Moldovei, biserica de lemn de la Putna ar fi fost construită la Volovăț în perioada domniei lui Dragoș Vodă, pe la mijlocul secolului al XIV-lea. Există două variante în ceea ce privește anul exact al construcției lăcașului: 1353 (după cum este consemnat de ieromonahul Putnei, Sevastian Georgiescu, în manuscrisul “Descriere pentru biserica din satul Putna, numită mănăstirea veche a Putnei care acum ca parohialnică eclezerisească” din 4 iulie 1853); sau 1346 (după cum este indicat de Dimitrie Dan în monografia Putnei din 1905).
Date de contact
Telefon: 0740 042 358
Adresa: Strada Chilie Putna 727455 (În cimitir)