Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Registrul pentru evidența dispozițiilor autorității executive

Nr. crt

Data emiterii
Anul 2020
Luna


Ziua

Conținutul pe scurt al dispoziției

1

 01

07

Dispozitie privind convocarea de îndată a Consiliului local comunal Putnaîn ședință extraordinară

2

01

16

Dispozitie privind stabilirea salarizării asistenților personali ai persoanelor cu handicap

3

01

16

Dispozitie privind stabilirea indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav, începând cu data de 01.01.2020

4

01

16

Dispozitie privind stabilirea salarizării domnișoarei Știrban Larisa Maria, angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

5

01

16

Dispozitie privind numirea D nei Chelba Juravle Angela în funcția publică de execuţie,inspector, grad profesional principal  în Biroul financiar- contabil, achiziţii publice, fond funciar, urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

6

01

17

Dispozitie primar privind angajarea pe durată determinată a doamnei Brînză Oana Elena în funcția de asistent personal, gradația 0

7

01

21

Dispozitie primar privind stabilirea dreptului ajuorului pentru încălzirea locuinței cu lemne unor familii sau persoane sigure, după caz cu domiciliul în comuna Putna, județul Suceava altele decât cele beneficiare de ajutor social conform Legii nr. 416/2001 pentru perioada sezonului rece ianuarie 2020-martie 2020

8

01

22

Dispozitie primar privind avansarea în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în mucă a domnului Doboș Vincențiu , funcționar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, jud. Suceav

9

01

23

Dispozitie primar privind convocarea Consiliului local comunal Putna în ședință ordinară

10

01

27

Dispozitie primar privind încetare contract individual de muncă a d-nei Mandici Elena- asistent personal din comuna Putna, județul Suceava

11

01

28

Dispozitie primar privind numirea curatorului Juravle Gabriela pentru minorii Chelba-Juravle Constantin și Chelba -Juravle Gabriel

12

01

31

Dispozitie primar privind acordarea dreptului la stimulent educațional pentru grădiniță sub formă de tichete sociale copiilor preșcolari din comuna Putna, județul Suceava pentru perioada ianuarie 2020- iunie 2020

13

01

31

Dispozitie primar privind încetare plată indemnizație lunară acordată numitului Reuț Mircea-persoană cu handicap grav cu însoțitor

14

01

31

Dispozitie primar privind încetare plată ajutor social acordat conform Legii nr. 416/2001 d-nei Vișan Mariana

15

01

31

Dispozitie primar privind acordare alocație de susținere a familie pentru familia d-nei Vișan Mariana domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

16

01

31

Dispozitie privind acordare alocație de susținere a familie pentru familia d-nei Aga Elena Angela domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

17

01

31

Dispozitie privind acordare alocație de susținere a familie pentru familia d-nei Hînțar Lenuța Steluța domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

18

01

31

Dispozitie privind acordare alocație de susținere a familie pentru familia d-nei Buraciuc Angelica domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

19

01

31

Dispozitie primar privind acordare alocație de susținere a familie pentru familia d-nei Popescu Maria domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

20

01

31

Dispozitie primar privind încetare plată ajutor social acordat conform Legii nr. 416/2001 d-nei Mutescu Viorica

21

01

31

Dispozitie primar  avansarea în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în mucă a doamnei Știrban Larisa-Maria angajat contractual -Bibliotecar IIîn cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, jud. Suceava

22

01

31

Dispozitie primar privind avansarea în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în mucăa doamnei Cîrneală Andreea , funcționar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, jud. Suceava

23

01

31

Dispozitie primar privind stabilirea sariului doamnei Procopiuc Praschiva, funcționar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, jud. Suceava

24

01

31

Dispozitie primar privind stabilirea sariului doamnei Crețan Rodica, funcționar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, jud. Suceava

25

01

31

Dispozitie primar stabilirea sariului domnului Doboș Vincențiu, funcționar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, jud. Suceava

26

01

31

Dispozitie primar privind constituirea Comisiei de disciplină a funcționarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, jud. Suceava

27

02

05

Dispozitie primar aprobare acordare indemnizație lunare numitului Mandici Ilie-persoană cu handicap grav cu însoțitor

28

02

10

Dispozitie primar  organizarea grupului de lucru pentru distribuirea pachetelor de alimente și produse de igienă în cadrul POAD2019/2020 la nivelul comunei Putna, județul Suceava

29

02

12

privind numirea Comisiei de monitorizare, a Secretariatului tehnic și a responsabililor cu riscurile din cadrul Primăriei comunei Putna

30

02

14

privind aprobarea distribuirii pe listele suplimentare a produselor de igienă în cadrul Programului operational ajutorarea persoanelor defavorizate-POAD la nivelul comunei Putna

31

02

21

privind convocarea Consiliuli local Putna, județul Suceava în ședință ordinară

32

02

25

privind organizarea concursului pentru ocuparea  postului vacant de muncitor necalificat – angajat contractual –  în cadrul aparatului de specialitate  al primarului comunei Putna, judeţul Suceava şi constituirea Comisiei de concurs , precum şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor

33

02

28

privind avansarea în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă a doamnei Ursachi Crenguța-Vasilica angajat contractual- asistent personal al persoanei cu handicap grav  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

34

02

28

privind avansarea în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă a doamnei Calanciuc Mariana angajat contractual- îngrijitor cu ½ normă  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

35

02

28

privind aprobarea acordării unei indemnizații lunare numitului Zegrea Nicolai-persoană cu handicap grav cu însoțitor

36

02

28

privind încetarea plății indemnizației lunare acordată numitului Ilaș Gheorghe, reprezentant legal al numitului Îlaș Constantin-persoană cu handicap grav cu însoțitor

37

02

28

privind încetarea plății alocației de susținere a familie pentru familia d-nei Fodor Maria domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

38

02

28

privind încetarea plății alocației de susținere a familie pentru familia d-nei Crețan Aurica domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

39

02

28

privind modificarea cuantumului  alocației de susținere a familie pentru familia d-nei Cenușă Gheorghina Lăcrămioara domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

40

02

28

privind modificarea cuantumului  alocației de susținere a familie pentru familia d-nei Barbir Lucia domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

41

02

28

privind acordare alocație de susținere a familie pentru familia d-nei Circiu Elena Gheorghina domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

42

02

28

privind acordarea ajutorului social conform Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantata pentru persoana singura /familia  lui Popescu Ilie

43

02

28

privind acordarea ajutorului social conform Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantata pentru persoana singura /familia  lui Cruț Viorica

44

03

09

privind constituirea Comisiei comunale pentru recensământul general agricol

45

03

20

privind încadrarea în muncă pe perioadă  nedeterminată, în calitate de angajat contractual, în funcţia de muncitor necalificat, a numitului Chiraș Vasile , în cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Putna , judeţul Suceava

46

03

24

privind convocarea de îndată a Consiliului local comunal Putna în ședință extraordinară

47

03

27

aprobarea acordării unei indemnizații lunare numitului Negru Ștefan reprezentant legal al minorei Negru Miruna-persoană cu handicap grav cu însoțitor

48

03

27

privind încetarea plății indemnizației lunare acordată numitei Motrescu Divora tutore al numitului Motrescu Constantin-persoană cu handicap grav cu însoțitor

49

03

27

privind încetarea plății indemnizației lunare acordată numitei Rusu Elena Maria-persoană cu handicap grav cu însoțitor

50

03

27

privind angajarea pe durată determinată a doamnei BUBĂ DOMNICA în funcția de asistent personal, gradația 0

51

03

27

privind angajarea pe durată nedeterminată a domnului MOTRESCU GHEORGHE în funcția de asistent personal, gradația 2

52

03

31

privind încetarea plății ajutor social acordat conform Legii nr. 416/2001 d-lui Zubaș Ilie

53

03

31

privind încetarea plății alocației de susținere a familie pentru familia d-nei Schipor Maria domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

54

03

31

privind încetarea plății alocației de susținere a familie pentru familia d-nei Mutescu Leontina domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

55

03

31

privind încetarea plății alocației de susținere a familie pentru familia d-nei Popescu Viorica domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

56

03

31

privind modificarea cuantumului  alocației de susținere a familie pentru familia d-nei Brînză Oana Elena domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

57

03

31

modificarea cuantumului  alocației de susținere a familie pentru familia d-nei Cîrdei Ancuța Florentina domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

58

03

31

modificarea cuantumului  alocației de susținere a familie pentru familia d-nei Cîrdei Ancuța Florentina domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

59

03

31

acordarea ajutorului social conform Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantata pentru persoana singura /familia  lui Mironescu Vasilică

60

04

13

privind încetarea contractului individual de muncă al doamnei BIHOLAR IULIANA -asistent personal din comuna Putna, județul Suceava

61

04

23

privind încetarea contractului individual de muncă al doamnei BOGDAN MARIA -asistent personal din comuna Putna, județul Suceava

62

04

24

privind convocarea Consiliului Local comunal Putna, judeţul Suceava în şedinţă ordinară

63

04

27

privind convocarea de îndată Consiliului Local comunal Putna, judeţul Suceava în şedinţă extraordinară

64

04

30

privind modificarea cuantumului  alocației de susținere a familie pentru familia d-nei Bobu Marta  domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

65

04

30

privind modificarea cuantumului  alocației de susținere a familie pentru familia d-nei Schipor Narghita Elena  domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

66

04

30

Privind acordarea unui ajutor de urgență în conformitate cu Lg. 416/2001

67

05

04

privind constituirea Comisiei de evaluare pentru vânzarea prin licitație publică, organizată în condițiile legii, a unei suprafețe de 449 m.p. aparținând domeniului privat al comunei Putna, județul Suceava

68

05

07

Privind desemnarea unui funcţionar public pentru a completa, ţine evidenţa la zi a registrului agricol pe suport de hârtie şi în format electronicşi a centraliza și transmite  către Registrul agricol național datele din registrul agricol din comuna Putna,

69

05

22

privind convocarea Consiliului local Putna in sedinta ordinara

70

05

29

privind modificarea cuantumului  alocației de susținere a familie pentru familia d-nei Chiraș Lina Elena  domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

71

05

29

202071privind modificarea cuantumului  alocației de susținere a familie pentru familia d-nei Cenușă Doina Elena  domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

72

05

29

privind încetarea plății ajutor social acordat conform Legii nr. 416/2001 d-lui Cenușă Gheorghe

73

06

03

privind organizarea grupului de lucru pentru distribuirea pachetelor de alimente și produse de igienă în cadrul POAD la nivelul comunei Putna

74

06

10

privind convocarea de îndată a Consiliului local comunal Putna , județul Suceava în ședință extraordinară

75

06

29

privind constituirea Comisiei comunei Putna pentru recensământul populației și locuințelor din anul 2021

76

06

30

privind acordarea ajutorului social conform Legii nr. 416/2001 pentru persoana singură/familia doamnei GORBAN ELENA

77

06

30

privind încetarea plății ajutorului social  acordat conform Legii nr. 416/2001 pentru persoana singură/familia doamnei CENUȘĂ GHEORGHINA LĂCRĂMIOARA

78

06

30

privind încetarea plății ajutorului social  acordat conform Legii nr. 416/2001 pentru persoana singură/familia doamnei CRUȚ MARIA

79

06

30

privind încetarea plății alocației de susținere a familie pentru familia d-lui OLARIU VALENTIN domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

80

06

30

privind încetarea plății alocației de susținere a familie pentru familia d-lui  CENUȘĂ GHEORGHINA LĂCRIMIOARA domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

81

06

30

privind încetarea plății alocației de susținere a familie pentru familia d-lui  CRUȚ MARIA domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

82

06

30

privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familie pentru familia d-lui   CÎRDEI MARIA domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

83

06

30

privind Constituirea Comisiei de evaluare pentru vânzare prin licitație publică, organizata în condițiile legii, a unei suprafețe de 368 m.p. aparținând domeniului privat al xomunei Putna, județul Suceava

84

07

02

privind constituirea Comisiei speciale de atestare și inventariere a domeniului public și privat al comunei Putna, județul Suceava

85

07

14

privind constituirea  Comisiei de verificare, evaluare şi selectare a propunerilor de proiecte, în vederea acordării de finanţări nerambursabile, în anul 2020, din bugetul Primăriei comunei Putna, pentru activităţi nonprofit de interes local

86

07

21

privind încetarea contractului individual de munca al d-lui POPESCU GHEORGHE angajat contractual- muncitor IV- îngrijitor clădiri, în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

87

07

21

privind aprobarea distribuirii pe listele suplimentare a produselor de igienă  în cadrul POAD-la nivelul comunei Putna

88

07

21

privind convocarea de îndată a Consiliului local comunal Putna , județul Suceava în ședință extraordinară

89

07

23

privind Convocarea Consiliului local comunal Putna, județul Suceava în ședință ordinară

90

07

23

privind aprobarea Rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli pentru anul bugetar 2020

91

07

24

privind acordare ajutor social conform Lg. 416/2001 doamnei Mutescu Viorica

92

07

24

privind acordare alocatie de susținere familiei d-nei Motrecu Maria

93

07

24

privind acordare alocatie de susținere familiei d-nei Cioran Giulia

94

07

24

privind acordare alocatie de susținere familiei d-nei Brehuescu Maria

95

07

24

privind modificarea cuantumului alocatie de susținere acordat familiei d-nei Popescu Maria

96

07

24

privind modificarea cuantumului alocatie de susținere acordat familiei d-nei Baciu Daniela Simona

97

07

24

privind încetarea plății alocatie de susținere acordat familiei d-nei Mazga Gabriela Nicoleta

98

07

24

privind încetarea plății alocatie de susținere acordat familiei d-nei Hînțar Lenuța Steluța

99

07

24

privind încetarea plății alocatie de susținere acordat familiei d-nei Rotiliuc Ramona Florentina

100

07

27

privind desemnarea persoanelor responsabile cu ținerea evidenței celor aflați în carantină sau izolare

101

08

03

privind stabilirea sediului Biroului electoral de circumscripție comunală nr. 87 Putna

102

08

10

privind desemnarea personalului tehnic auxiliar necesar pentru sprijinirea activității Biroului electoral de circumscripție comunală nr. 87 Putna, județul Suceava

103

08

12

privind convocarea de îndată a Consiliului local comunal Putna, județul Suceava în ședință extraordinară

104

08

14

privind  desemnarea  reprezentanților primăriei comunei Putna , județul Suceava , care vor face parte din Grupul de Lucru  pentru derularea Schemei naționale  de sprijin pentru persoanele vârstnice  și pentru persoanele  fără adăpost ( S.N.S.P.V.P.A)

105

08

14

privind   aprobarea listei destinatarilor finali care vor  beneficia  de  tichete  sociale pe suport electronic  pentru mese calde  în cadrul  Schemei naționale  de sprijin pentru persoanele vârstnice  și pentru persoanele  fără adăpost ( S.N.S.P.V.P.A)

106

08

20

privind stabilirea locurilor speciale de afișaj electoral

107

08

20

privind aprobarea distribuirii pe liste suplimentare a produselor alimentare- transa I în cadrul POAD la nivelul comunei Putna

108

08

24

privind convocarea de îndată a Consiliului local în ședință extraordinară

109

08

25

privind convocarea Consiliului local Putna, județul Suceava în ședință ordinară

110

08

28

privind aprobarea modalității de identificare și verificare a destinatarilor finali în cadrul Schemei naționale de sprijin pentru elevii cei mai defavorizați ( S.N.S.E.D.) la nivelul  comunei Putna , județul Suceava

111

08

28

privind  desemnarea  persoanelor responsabile pentru aplicarea și derularea Schemei naționale de sprijin pentru elevii cei mai defavorizați ( S.N.S.E.D.) la nivelul  comunei Putna , județul Suceava

112

08

31

privind Constituirea Comisiei de evaluare pentru vânzarea prin licitație publică, organizată în condițiile legii, a două loturi de teren aparținând domeniului privat al comunei Putna, județul Suceava

113

08

31

privind acordare alocatie de susținere familiei d-nei Dabîca Maria

114

08

31

privind acordare alocatie de susținere familiei d-nei Crețan Aurica

115

08

31

privind acordare alocatie de susținere familiei d-nei Mutescu Leontina

116

08

31

privind încetare plată alocatie de susținere familiei d-lui Reuț Constantin

117

08

31

privind încetare plată alocatie de susținere familiei d-nei Aga Veronica Marioara

118

08

31

privind acordare ajutor social conform Lg. 416/2001 doamnei Cenușă Maria

119

08

31

privind acordare ajutor social conform Lg. 416/2001 domnului Păduche Ilie

120

08

31

privind acordare ajutor social conform Lg. 416/2001 doamnei Cenușă Elena Ioana

121

08

31

privind modificare cuantum ajutor social conform Lg. 416/2001 doamnei Cotos Maria Eva

122

08

31

privind încetare plată ajutor social conform Lg. 416/2001 doamnei Biholar Viorica

123

08

31

privind încetare plată ajutor social conform Lg. 416/2001 doamnei  Cenușă Veronica

124

08

31

privind încetare plată ajutor social conform Lg. 416/2001 doamnei  Cruț Viorica

125

08

31

privind încetare plată ajutor social conform Lg. 416/2001 domnului  Hrițcan Dimitrie

126

08

31

privind încetare plată ajutor social conform Lg. 416/2001 domnului Reuț Constantin

127

08

31

privind încetare plată ajutor social conform Lg. 416/2001 doamnei Zubaș Silvia

128

09

07

privind încetare contract individual de muncă a domnei Bubă Domnica- asistent personal

129

09

07

privind convocarea de îndată a Consiliului Local Putna, județul Suceava în ședință extraordinară

130

09

14

privind convocarea de îndată a Consiliului Local Putna, județul Suceava în ședință extraordinară

131

09

15

privind aprobarea listelor destinatarilor finali care vor beneficia de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional în cadrul Schemei naționale de sprijin pentru elevii cei mai defavorizati

132

09

17

Privind desemnare personal tehnic necesar pentru sprijinirea activității Birourilor electorale ale secțiilor de votare nr. 439,440 și 441 Putna

133

09

17

Privind convocarea de îndată a Consiliului local comunal Putna în ședință extraordinară

134

09

21

Privind încetarea contractului individual de muncă a doamnei Cenușă Elena Elisabeta -asistent personal

135

09

22

privind încetarea suspendării raportului de serviciu și reluarea activității de către d-na Plamadă Andreea în funcția de consilier achiziții publice, grad profesional asistent în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

136

09

22

privind încetarea raportului de serviciu a doamnei David Andreea-Diana  ca urmare a expirării termenului  în care a fost ocupată pe perioadă determinată funcția publică de consilier achiziții publice, grad profesional asistent

137

09

30

Privind încetarea contractului individual de munca a doamnei Lucaci Teodora Lavinia

138

09

30

Privind acordarea unei indemnizatii lunare numitei Licaci Teodora Lavinia tutore a numitului Cebereac Ilie- persoană cu handicap grav cu însoțitor

139

09

30

Privind încetarea plății indemnizației lunare acordată numitului Dănilă Petru- persoană cu handicap grav cu însoțitor

140

09

30

Privind încetarea plății indemnizației lunare acordată numitei Corbos Maria Emanuela persoană cu handicap grav cu însoțitor

141

09

30

aprobarea acordării unei indemnizații lunare numitei Sasaran Cristina Maria  reprezentant legal al minorului Sarasan Lucas Sebastian- persoana cu handicap grav cu însoțitor

142

09

30

privind angajarea pe durată nedeterminată a doamnei Dănilă Lilioara Anișoara în funcția de asistent personal gradația 2

143

09

30

privind angajarea pe durată nedeterminată a doamnului Corboș Emanuel în funcția de asistent personal gradația 0

144

09

30

privind acordare alocatie de susținere familiei d-nei Rotiliuc Ramona Florentina

145

09

30

privind acordare alocatie de susținere familiei d-nei Zubaș Silvia

146

09

30

Privind acordare drepturi de asistență socială pentru familia doamnei Prelipcean Bianca Florentina

147

09

30

Privind acordare drepturi de asistență socială pentru familia doamnei Reuț Claudia Florentina

148

09

30

Privind acordare drepturi de asistență socială pentru familia doamnei Cruț Maria

149

09

30

privind încetare plată alocatie de susținere familiei d-nei Cîrdei Ancuța Florentina

150

09

30

privind încetare plată alocatie de susținere familiei d-neiCîrdei Maria Eleonora

151

09

30

privind încetare plată ajutor social conform Lg. 416/2001 doamnei  Andrieș Constatin

152

09

30

Privind acordarea dreptului la stimulent educational pentru grădiniță sub formă de tichete sociale copiilor preșcolari din comuna Putna pentru perioada septembrie 2020-iunie 2021

153

09

30

Privind acordarea unui ajutor de urgență în conformitate cu Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat cu modificările și completările ulterioare

154

09

30

Privind organizarea comisiei locale pentru recepția la terminarea lucrărilor a obiectivului de investitii ” Lucrări de captare apă pluvială, de întreținere și accese pietonale în comuna Putna, județul Suceava”

155

10

09

Privind convocarea de îndată a Consiliului local comunal Putna în ședință extraordinară

156

10

09

Privind modificare dispoziției primarului nr. 85/2020

157

10

23

privind avansarea în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă a doamnei Ilaș Anișoara angajat contractual- asistent personal al persoanei cu handicap grav  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

158

10

23

privind avansarea în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă a doamnei Bodnar Maria  angajat contractual- asistent personal al persoanei cu handicap grav  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

159

10

23

privind avansarea în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă a domnului Cenușă Marcel Constantin  angajat contractual- paznic  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

160

10

28

privind angajarea pe durată nedeterminată a doamnei Ciobotariu Ionela îm funcția de asistent personal, gradția 0

161

10

29

Privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2020

162

10

30

privind convocarea de îndată a Consiliului local Putna, jud Suceava în ședință extraordinară

163

10

30

privind delegarea atribuţiilor de stare civilă D-nei Mitric Maria-Paraschiva- consilier asistent în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava şi D-nei Doboş Anca –secretarul general al comunei Putna, judeţul Suceava

164

10

30

privind acordare ajutor pentru încălzirea locuinței beneficiarilor de ajutor social pentru perioada sezonului rece noiembrie 2020-martie 2021

165

10

30

privind acordarea dreptului la stimulent educational pentr grădiniță sub formă de tichete sociale copiilor preșcolari din comuna Putna pentru perioada octombrie 2020-iunie 2021

166

10

30

privind modificare cuantum alocație alocatie de susținere familiei d-nei Barbir Lucia

167

10

30

privind încetare plată alocație alocatie de susținere familiei d-nei Zubaș Maria Mihaela

168

10

30

privind încetare plată alocație alocatie de susținere familiei d-nei Aga Viorica

169

10

30

privind acordarea alocației de susținere familiei d-nei Barbir Petronela Iuliana

170

10

30

privind acordarea drpturilor de aistenta socială pentru familia doamnei Petrescu Niculina

171

10

30

privind acordarea  ajutorului social conform Lg. 416/2001 familiei domnului Galan Cristian Marian

172

10

30

privind acordarea  ajutorului social conform Lg. 416/2001 persoanei singure Lucaci Dimitrie

173

10

30

privind acordarea  ajutorului social conform Lg. 416/2001 familiei doamnei Ciocan Virginia

174

10

30

privind acordarea  ajutorului social conform Lg. 416/2001 persoanei singure Axinte Elena

175

11

03

privind stabilirea locurilor speciale pentru afișaj electoral

176

11

03

privind delegarea atribuţiilor de comunicare a sesizării pentru deschiderea procedurilor succesorale D-nei Mitric Maria- Paraschiva- consilier asistent în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

177

11

03

privind desemnarea unui funcţionar public pentru a completa, ţine evidenţa la zi a registrului agricol pe suport de hârtie şi în format electronic 

şi a centraliza și transmite  către Registrul agricol național datele din registrul agricol din comuna Putna,

178

11

03

privind reorganizarea şi funcţionarea Consiliului Comunitar Consultativ pentru identificarea nevoilor comunităţii şi soluţionarea la nivel local a problemelor sociale care privesc copiii.

179

11

03

privind desemnarea D-nei Cîrneală Andreea , inspector superior în cadrul aparatului de specialitate al primarului  comunei Putna, judeţul Suceava , pentru asigurarea implementării prevederilor legale privind declaraţiile de avere  şi declaraţiile de interese depuse de persoanele din cadrul Consiliului Local Putna şi Primărie comunei Putna , judeţul Suceava

180

11

03

privind numirea doamnei Doboş Anca –secretarul comunei Putna, pentru a răspunde de completarea şi transmiterea Registrului general de evidenţă a salariaţilor Primăriei comunei Putna, judeţul Suceava

181

11

03

privind desemnarea  doamnei Doboş Anca în calitate de responsabilă pentru relaţia cu societatea civilă

182

11

03

privind reorganizarea Comisiei de efectuare a anchetelor sociale  pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat

183

11

03

  privind  reorganizarea Comisiei pentru probleme de apărare

184

11

03

privind reorganizarea Comitetului local şi al Centrului operativ cu activitate temporară pentru situaţii de urgenţă de la nivelul comunei Putna , judeţul Suceava

185

11

03

privind împuternicirea  funcţionarilor publici  din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Putna, judeţul Suceava, care vor semna certificatele şi adeverinţele eliberate de către autoritatea publică locală

186

11

03

privind desemnarea D-lui Gherasim Florentin Călin, consilier superior în cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Putna, judeţul Suceava , în scopul de a răspunde de 

aplicarea prevederilor  Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan, la nivelul Primăriei comunei Putna, judeţul Suceava

187

11

03

privind numirea D-lui  Gherasim Florentin Călin, consilier superior în aparatul de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava ca inspector de protecție civilă în comuna Putna, judeţul Suceava

188

11

03

privind  desemnarea D-lui Gherasim Florentin-Călin –consilier principal în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna-pentru a duce la îndeplinire obligaţiile privind comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură, în condiţiile Codului de procedură civilă-Legea nr. 134/2010

189

11

03

privind desemnarea persoanei responsabile  de implementarea prevederilor legale privind asigurarea accesului la informaţiile de interes public la nivelul Primăriei comunei Putna, judeţul Suceava

190

11

03

privind reorganizarea Comisiei de selecţionare  a fondului arhivistic al Primăriei comunei Putna, judeţul Suceava

191

11

04

privind desemnarea persoanei responsabile cu primirea şi gestionarea petiţiilor

192

11

04

privind împuternicirea persoanelor care să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile prevăzute în Hotărârea Consiliului local Putna nr. 70/2016 referitoare la aprobarea  Planului de masuri, a obligatiilor si responsabilitatilor  privind gospodarirea, intretinerea si curatenia, salubrizarea si protectia mediului pe teritoriul administrativ al comunei Putna, judeţul Suceava

193

11

04

privind organizarea comisiei ce va răspunde de aplicarea prevederilor  Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol

194

11

04

privind stabilirea indemnizației lunare a primarului comunei Putna, județul Suceava

195

11

04

privind stabilirea indemnizației lunare a viceprimarului comunei Putna, județul Suceava

196

11

04

Privind delegarea unor atribuții ale primarului comunei Putna, județul Suceava către viceprimarul comunei

197

11

05

Privind reorganizarea Comisiei de recepție a materialelor, obiectivelor de inventar și mijloacelor fixe procurate pentru bunul mers al activității în cadrul Primăriei comunei Putna, județul Suceava

198

11

10

privind convocarea de îndată a Consiliului local Putna în ședință extraordinară

199

11

12

privind constituirea comisiei care asigura controlul respectării prevederilor contractuale stabilite pentru pajiștile concesionate sau închiriate apartinând domeniului privat al comunei Putna judetul Suceava

200

11

19

privind convocarea Consiliului local comunal Putna, jud Suceava în ședință ordina

201

11

20

privind desemnarea membrilor personalului tehnic auxiliar care vor sprijini activitatea Biroului electoral al secțiilor de votare din comuna Putna, județul Suceava în vederea organizării şi desfăşurării alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020

202

11

25

privind organizarea şi desfăşurarea inventarierii patrimoniului pe anul 2020

203

11

25

privind avansarea în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă a domnului Negru Ștefan  angajat contractual- șofer  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

204

11

25

privind avansarea în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă a doamnei Cenușă Crenguța  angajat contractual- asistent personal al persoanei cu handicap grav  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

205

11

25

privind avansarea în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă a doamnei Zubaș Doina   angajat contractual- asistent personal al persoanei cu handicap grav  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

206

11

25

privind stabilirea locaţiei pentru oficierea căsătoriilor

207

11

27

privind stabilirea dreptului ajutorului pentru încălzirea locuinței unor familii sau persoane singure cu domiciliul în comuna Putna, județul Suceava altele decât cele beneficiare de ajutor social pentru perioada sezonului rece noiembrie 2020-martie 2021

208

11

27

privind acordarea dreptului la stimulent educațional pentru grădiniță sub formă de tichete sociale copiiilor preșcolari din comuna Putna, județul Suceava, pentru perioada noiembrie 2020-iunie 2021

209

11

27

privind modificarea cuntumului alocației de susținere a familiei, acordată familiei numitei Ilaș Rebeca

210

11

27

privind modificarea cuntumului alocației de susținere a familiei, acordată familiei numitei Calancea Mihaela

211

11

27

privind modificarea cuntumului alocației de susținere a familiei, acordată familiei numitei Cenușă Adina

212

11

27

privind încetarea plății alocației de susținere a familiei, acordată familiei numitei Cenușă Doina Elena

213

11

27

privind încetarea plății ajutorului social cordat conform prevederiloe Lg. 416/2001 pentru familia numitului Cotos Ilie

214

12

07

privind constituirea Comisiei de evaluare pentru vânzare prin licitație publică, organizată în condițiile legii a unei suprafețe de 2046 m.p. aparținând domeniului privat al comunei Putna, județul Suceava

215

12

11

privind aprobarea rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli pentru anul bugetar 2020

216

12

14

privind constatarea suspendării de drept a raporturilor de serviciu ale doamnei Plamadă Andreea, funcționar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

217

12

14

privind convocarea Consiliului local comunal Putna, județul Suceava în ședință ordinară

218

12

16

privind constituirea Comisiei de evaluare pentru vânzarea prin licitație publică, organizată în condițiile legii, a două loturi de teren aparținând domeniului privat al comunei Putna, judetul Suceava

219

12

29

privind stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței pentru perioada sezonului rece decembrie 2020-martie 2021

220

12

29

privind încetarea plății ajutolui social acordat conform prevederilor Lg. 416/2001 pentru familia doamnei Brânză Elena

221

12

29

privind încatarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia doamnei Bobu Maria

222

12

29

privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia doamnei Fodor Livia Ana

223

12

29

privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia doamnei Cenușă Veronica

224

12

29

privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei acordată familiei numitului Pîrghie Maria

225

12

29

privind acordarea ajutorului conform prevederilor Lg. 416/2001 pentru persoana singură Motrescu Nicoleta

226

12

29

privind acordarea ajutorului social conform prevederilor Lg. 416/2001 pentru familia domnului Cotos Nicolae

227

12

29

privind acordarea dreptului la stimulent educaționalpentru grădinoță sub formă de tichete sociale copiilor preșcolari din comuna Putna pentr perioada decembrie-2020-iunie 2021

228

12

30

privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-nei Cenușă Lilioara domiciliată în comuna Putna judetul Suceava

Nr. crt.

Data emiterii
Anul 2021
Luna

Ziua

Conținutul pe scurt al dispoziției

1

01

05

privind autorizarea încheierii unui contract de donație prin care minorii BOCA IONUȚ , BOCA SOFIA ANAMARIA  și BOCA MIHAIL  vor dobândi în cote egale posesia asupra imobilului nr. 33587, compus din teren categoria de folosință fâneață în suprafață de 950 m.p.

2

01

05

privind autorizarea încheierii unui contract de donație prin care minorii BOCA IONUȚ , BOCA SOFIA ANAMARIA  și BOCA MIHAIL  vor dobândi în cote egale de la tatăl lor BOCA ADRIAN dreptul de proprietate asupra unor imobile din comuna Putna

3

01

05

privind organizarea concursului pentru ocuparea  postului vacant de muncitor calificat I- angajat contractual –cu ½ normă   în cadrul aparatului de specialitate  al primarului comunei Putna, judeţul Suceava şi constituirea Comisiei de concurs , precum şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor

4

01

07

privind organizarea grupului de lucru pentru distirbuirea pachetelor de alimente şi produse de igienă în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate(POAD) 2019/2021 la nivelul comunei Putna, judeţul Suceava.

5

01

08

privind modificarea contractului individual de muncă al domnului  Chiraș Vasile , angajat contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna , judeţul Suceava ,

6

01

14

privind acordarea de spor pentru munca de noapte D-lui Chiraș Vasile- angajat contractual în funcţia de muncitor IV-fochist în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

7

01

21

Privind convocarea Consiliului local comunal Putna in ședința ordinară

8

01

25

privind stabilirea salariului  domnului Bîcu Octavian-Gheorghe, angajat contractual-muncitor calificat I în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

9

01

25

privind stabilirea salariului  domnului Procopiuc Ionel, angajat contractual-muncitor calificat II în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

10

01

25

privind stabilirea salariului  domnului Biholar Adrian -Mihai, angajat contractual-muncitor calificat II în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

11

01

25

privind stabilirea salariului  domnului Luca Mihai, angajat contractual-muncitor calificat II în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

12

01

25

privind stabilirea salariului  domnului Bîcu Constantin, angajat contractual-muncitor calificat II în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

13

01

25

privind stabilirea salariului  doamnei Crețan Luminița, angajat contractual- guard în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

14

01

25

privind stabilirea salariului  domnului Negru Ștefan, angajat contractual- șofer în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

15

01

25

privind stabilirea salariului  domnului Aga Ștefan, angajat contractual- referent asistent în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

16

01

25

privind stabilirea salariului  doamnei Calanciuc Mariana, angajat contractual- îngrijitor ½ normă în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

17

01

25

privind stabilirea salariului  domnului Scripcariuc Constantin Teodor, angajat contractual- paznic  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

18

01

25

privind stabilirea salariului  domnului Cenușă Marcel Constantin, angajat contractual- paznic  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

19

01

25

privind stabilirea salariului  domnului Mironescu Pavel, angajat contractual- paznic  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

20

01

25

privind avansarea în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă a doamnei Mitric Maria Paraschiva funcționar public- consilier asistent  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

21

01

26

privind stabilirea salarizării asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav

22

01

26

privind stabilirea   indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav,începând cu data de 13.01.2021

23

01

26

privind încetarea plății indemnizații lunare acordată numitei Lucaci Teodora Lavinia tutore Cebereac Ilie -persoană cu handicap grad cu însoțitor

24

01

26

privind angajarea pe durata nedeterminata a doamnei Lucaci Teodora Lavinia  în funcția de asistent personal , gradatia 1

25

01

29

privind încadrarea în muncă pe perioadă  nedeterminată, în calitate de angajat contractual, în funcţia de muncitor calificat I tâmplar, cu ½ normă, a numitului Rotar Vasile  , în cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Putna , judeţul Suceava

26

01

29

privind stabilirea dreptului ajutorului pentru încălzirea locuinței sezon rece ianuarie 2021- martie 2021

27

01

29

privind constituirea Comisiei de evaluare a ofertelor in cadrul Procedurii simplificate – intr-o singura etapa pentru atribuirea contractului de achiziție publică “Furnizare tractor pentru Primaria comunei Putna, județul Suceava”

28

01

29

privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia numitei Aga Maria domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

29

01

29

privind aprobarea acordarii unei indemnizatii lunare numitului Zegrea Nicolai -persoana cu handicap grav cu insotitor

30

01

29

privind acordarea alocației de sustinere a familiei pentru familia d-nei Pleșca Ionela domiciliata în comuna Putna, județul Suceava

31

01

29

privind acordare ajutor social conform Lg 416/2001 privind venitul minim garantat domnului Fodor Vasile

32

01

29

privind încetarea plății ajutorului social acordat conform prevederilor Lg 416/2001 domnului Păduche Ilie

33

01

29

privind încetarea plății ajutorului social acordat conform prevederilor Lg 416/2001 domnului Cotos Gheorghe

34

01

29

privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia domnului Cotos Gheorghe

35

01

29

privind acordarea dreptului la stimulent educațioal pentru grădiniță su formă de tichete sociale copiilor preșcolari din comuna Putna, județul Suceava, pentru perioada ianuarie 2021-iunie 2021

36

02

01

privind constituirea Comisiei de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale Secretarului general al comunei Putna, județul Suceava

37

02

12

privind convocarea de îndată a Consiliului Local comunal Putna, județul Suceava în ședință extraordinară

38

02

19

Privind convocarea Consiliului local comunal Putna, județul Suceava în ședință ordinara

39

02

22

privind avansarea în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă a domnului Aga Ștefan   angajat contractual- referent asistent  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

40

02

26

Privind acordarea dreptului la stimulent educațional pentru grădiniță sub formă de tichete sociale copiilor preșcolari din comuna Putna, județul Suceava, pentru perioada februarie2021-iunie 2021

41

02

26

Privind angajarea pe durată nedeterminată a doamnei Biholar Alina Lenuța în funcția de asistent personal, gradația 0

42

02

26

Privind modificarea cuantumului ajutorului social acordat conform Lg 416/2001 privind venitul minim garantat pentru perosna singură/ familia d-lui Rotiliuc Simion

43

02

26

Privind încetarea plății ajutorului social acordat conform prevederilor Lg nr. 416/2001 pentru familia doamnei Gorban Elena

44

02

26

Privind încetarea plății ajutorului social acordat conform prevederilor Legii nr. 416/2001 pentru familia domnului Ianachi Gheorghe

45

02

26

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia doamnei Cîrciu Elena Gheorghina

46

02

26

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia doamnei Cenușă Elena

47

02

26

Privind încetarea plății alocației de susținerea familiei pentru familia doamnei Biholari Daniela

48

02

26

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia doamnei Mutescu Leontina

49

02

26

Privind aprobarea distribuirii pe liste suplimentare a pachetelor cu ajutoare alimentare-tranșa II în cadrul programului operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate-POAD la nivelul comunei Putna

50

02

26

Privind aprobarea distribuirii pe liste suplimentare a produselor de igienă în cadrul programului operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate-POAD la nivelul comunei Putna

51

03

01

Privind încetarea contractului individual de muncă a doamnei Bodale Irina- asistent personal din comuna Putna, județul Suceava

52

03

11

privind constatare suspendare raporturi de serviciu ale doamnei Plamadă Andreea, consilier achiziții publice, în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

53

03

12

Privind convocarea de îndată a Consiliului local Putna, județul Suceava în ședință extraordinară

54

03

15

Privind organizare comisiei locale pentru recepția la terminarea lucrărilor a obiectivului de investiții” Construire Grădiniță cu program normal în sat Gura Putnei, comuna Putna, județul Suceava”

55

03

22

Privind angajarea pe durată nedeterminată a doamnei Bodale Iuliana Silvia în funcția de asistent personal, gradația 0

56

03

23

Privind avansarea în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă a domnului Corboș Emanuel angajat contractual-asistent personal al persoanei cu handicap grav în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

57

03

23

Privind avansarea în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă a doamnei Dănilă Lilioara Anișoara angajat contractual-asistent personal al persoanei cu handicap grav în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

58

03

31

Privind rectificarea  actului de deces nr. 41/2020 privind pe  POPESCU GHEORGHE , înregistrat la Primăria comunei Putna, judeţul Suceava

59

03

31

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia doamnei Crețan Aurica domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

60

03

31

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei, acordată familiei numitei Reuț Ancuța Liliana dociciliată în comuna Putna, județul Suceava

61

03

31

Privind modificarea cuantumului ajutorului social acordat conform Lg. 416/2011 pentru familia doamneu Reuț Ancuța Liliana

62

03

31

Privind încatarea plății ajutorului social acordat conform prevederilor Lg 416/2001 pentru familia domnului Nistor Gheorghe

63

03

31

Privind încetarea dreptului la stimulent educational acordat minorei Biholari Maya Elena începând cu luna aprilie 2021

64

04

07

Privind organizarea Comisiei locale pentru recepţia finală a  obiectivului de investiţii              ” Desființare Grădiniță existentă și înființare, dotare Grădiniță cu program normal în sat Putna,  comuna Putna, județul Suceava ”

65

04

12

Privind convocarea Consiliului local comunal Putna, județul Suceava în ședință ordinară

66

04

16

Privind organizarea concursului pentru recrutarea unui funcționar public în vederea ocupării postului temporar vacant de consilier achiziții publice, clasa I, grad profesional asistent, în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava și constituirea Comisiei de concurs și a Comisiei de soluționare a contestațiilor

67

04

23

Privind aprobarea Planului de măsuri privind pregătirea profesională a funcționarilor publici din cadrul primăriei comunei Putna, județul Suceava, în anul 2021

68

04

29

Privind încetarea plății indemnizații lunare acordată numitei Irimescu Teodora- persoană cu handicap grav cu însoțitor

69

04

29

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Rotiliuc Ramona Florentina domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

70

04

29

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Galan Dana Andreea domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

71

04

29

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Popescu Maria domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

72

04

29

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Bîcu Lenuța Măriuța domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

73

04

29

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Barbir Petronela Iuliana domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

74

04

29

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Bobu Marta domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

75

04

29

Privind încetarea plății ajutorului social acordat conform prevederilor Legii nr. 416/2001 – privind venitul minim garantat cu modificările și completările ulterioare pentru persoana singură/familia dlui/d-nei Galan Cristian Marian

76

04

29

Privind încetarea plății ajutorului social acordat conform prevederilor Legii nr. 416/2001 – privind venitul minim garantat cu modificările și completările ulterioare pentru persoana singură/familia dlui/d-nei Bîcu Romeo Oliver

77

04

29

Privind încetarea dreptului la stimulent educațional acordat minorei Crețan Aurica începând cu luna Mai 2021

78

05

06

Privind angajarea pe durată nedeterminată a doamnei Breabăn Carolina în funcția de asistent personal, gradația 0

79

05

14

Privind angajarea pe durată nedeterminată a doamnei Aolăriței Niculina în funcția de asistent personal, gradația 0

80

05

17

Privind numirea D-nei David Andreea Diana în funcția publică de execuție, temporar vacantă, consilier achiziții publice, grad profesional asistent în Biroul financiar-contabil, achiziții publice, fond funciar, urbanism și amenajarea teritoriului din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

81

05

20

Privind convocarea Consiliului Local comunal Putna, județul Suceava în ședință ordinară

82

05

26

Privind autorizarea încheierea unui contract de donație prin care minorul Palievici Ștefan cu CNP 5111024330205 va dobândi dreptul de proprietate asupra cotei de 1/1 din imobilul nr. 30563, compus din teren categoria de folosință arabil în suprafață de 1.732 m.p., înscris în CF nr. 30563 a comunei cadastrale Putna

83

05

31

Privind încetarea încetarea plății ajutorului social acordat conform prevederilor Legii nr. 416/2001 – privind venitul minim garantat cu modificările și completările ulterioare pentru persoana singură/familia dlui/d-nei Popescu Ramona Păunița

84

05

31

Privind suspendarea ajutorului social acordat conform Legii nr.416/2001 – privind venitul minim garantat cu modificările și completările ulterioare pentru persoana singură/familia dlui/d-nei Petrescu Lazăr Gligor

85

05

31

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(nei) Juravle Elena domiciliat(ă) în comuna Putna, județul Suceava

86

05

31

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei, acordată familiei numitului(ei) Cenușă Adina domiciliat(ă) în comuna Putna, județul Suceava

87

05

31

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei, acordată familiei numitului(ei) Bîcu Romeo Oliver domiciliat(ă) în comuna Putna, județul Suceava

88

05

31

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei, acordată familiei numitului(ei) Popescu Ramona Păunița domiciliat(ă) în comuna Putna, județul Suceava

89

05

31

Privind acordarea dreptului la stimulent educational pentru grădiniță sub formă de tichete sociale copiilor preșcolari din comuna Putna, județul Suceava, pentru luna Iunie 2021

90

05

31

Privind avansarea în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă a doamnei Puzdre Trandafira Mirela angajat contractual- asistent personal al persoanei cu handicap grav în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

91

06

05

Privind convocarea Consiliului local comunal Putna, județul Suceava în ședință extraordinară

92

06

17

Privind convocarea de îndată a Consiliului Local comunal Putna în ședință extraordinară

93

06

18

Privind aprobarea Regulamentului propriu privind măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de dispoziții

94

06

24

Privind convocarea Consiliului Local comunal Putna, în ședință ordinară

95

06

30

Privind angajarea pe durată determinată a doamnei Coneac Lăcrămioara în funcția de asistent personal, gradația 0

96

06

30

Privind încetarea plății ajutorului social acordat conform prevederilor Legii nr. 416/2001- privind venitul minim garantat cu modificărilor și completărilor ulterioare pentru persoana singură/familia dlui/d-nei Cotos Nicolae

97

06

30

Privind încetarea plății ajutorului social acordat conform prevederilor Legii nr.416/2001 – privind venitul minim garantat cu modificările și completările ulterioare pentru persoana singură/familia dlui/d-nei Cenușă Maria

98

06

30

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui (nei) Pintescu Cristina Elena domiciliat (ă) în comuna Putna, județul Suceava

99

06

30

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui (nei) Cotos Nicolae domiciliat (ă) în comuna Putna, județul Suceava

100

06

30

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei, acordată familiei numitului (ei) Barbir Lucia domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

101

06

30

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Cenuță Lenuța domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

102

06

30

Privind aprobarea acordării unei indemnizații lunare numitului Schipor Gheorghe – persoană cu handicap grav cu însoțitor

103

06

30

Privind aprobarea acordării unei indemnizații lunare numitului Buba Dimitrie- persoană cu handicap grav cu însoțitor

104

06

30

Privind aprobarea acordării unei indemnizații lunare numitei Schipor Mirela – persoană cu handicap grav cu însoțitor

105

06

30

Privind reluarea plății ajutorului social acordat conform Legii nr. 416/2001- privind venitul minim garantat cu modificările și completările ulterioare pentru persoana singură/familia dlui/d-nei Petrescu Lazăr Gligor

106

06

30

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Pintescu Mariana Ana domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

107

07

08

Privind convocarea de îndată a Consiliului Local comunal Putna, județul Suceava în ședință extraordinară

108

07

22

Privind convocarea Consiliului Local comunal Putna, județul Suceava în ședință ordinară

109

07

28

Privind avansarea în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă a doamnei Coneac Lăcrămioara  angajat contractual- asistent personal al persoanei cu handicap grav  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

110

07

29

 Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui (nei) BARBIR PETRONELA IULIANA  domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

111

07

29

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei, acordată familiei numitului(ei) PLEȘCA IONELA domiciliat(ă) în comuna Putna, județul Suceava

112

07

29

Privind acordarea ajutorului social conform Legii nr. 416/2001- privind venitul minim garantat cu modificările și completările ulterioare pentru persoana singură/ familia dlui/dnei HRIȚCAN VICTORIA

113

07

29

Privind încetarea plății indemnizații lunare acordată numitului ZEGREA NICOLAI -persoană cu handicap grav cu însoțitor

114

08

02

Privind constituirea comisiei de disciplina

115

08

25

Privind avansarea în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă a doamnei Schipor Elena  angajat contractual- asistent personal al persoanei cu handicap grav  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

116

08

27

privind constituirea Comisiei de cercetare disciplinară prealabilă în cazul săvârșirii abaterilor disciplinare de către personalul contractual din cadrul  Primăriei comunei Putna, județul Suceava

117

08

31

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Ilaș Ana Georgeta domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

118

08

31

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Buraciuc Angelica domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

119

08

31

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Barbir Lucia domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

120

08

31

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Prelipcean Bianca Florentina domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

121

08

31

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Popescu Alina Maria domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

122

08

31

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Ciocan Virginia domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

123

08

31

Privind încetarea plății ajutorului social acordat conform prevederilor Legii nr.416/2001 – privind venitul minim garantat cu modificările și completările ulterioare pentru persoana singură/familia dlui/d-nei Prelipcean Bianca Florentina

124

09

01

Privind convocarea de îndată a Consiliului Local comunal Putna, judeţul Suceava în şedinţă extraordinară

125

09

02

privind împuternicirea persoanelor care să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile prevăzute în Hotărârea Consiliului local Putna nr. 57/2012, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la aprobarea  Regulamentului de autorizare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață pe raza comunei Putna, judeţul Suceava

126

09

08

privind aprobarea Listei suplimentare-produse de igienă transa IV, cuprinzând beneficiarii Programului Operațional Ajutorarea Perosnelor defavorizate-POAD la nivelul comunei Putna, județul Suceava

127

09

08

privind aprobarea Listei suplimentare-ajutoare alimentare transa III, cuprinzând beneficiarii Programului Operațional Ajutorarea Perosnelor defavorizate-POAD la nivelul comunei Putna, județul Suceava

128

09

09

privind aplicarea sancţiunii disciplinare de reducere a salariului de bază pe o durată de o lună, cu 10 % , muncitor calificat în aparatul de specialitate al Primarului comunei Putna, județul Suceava

129

09

15

Privind convocarea de îndată a Consiliului local comunal Putna , judetul Suceava în ședință extraordinară

130

09

22

Privind  suspendarea contractului individual de muncă al D-lui Corboș Emanuel, angajat contractual-asistent personal al persoanei cu handicap grav  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

131

09

23

Privind convocarea de îndată a Consiliului Local comunal Putna, judeţul Suceava în şedinţă extraordinară

132

09

24

Privind convocarea Consiliului Local comunal Putna, judeţul Suceava în şedinţă ordinară

133

09

30

Privind  aprobarea acordării unei indemnizații lunare numitei Corboș Maria Emanuela- persoană cu handicap grav cu însoțitor

134

09

30

Privind încetarea plății ajutorului social acordat conform Lg 416/2001 pentru Cenușă Marțincu Viorica

135

09

30

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui (nei) ROTILIUC RAMONA FLORENTINA  domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

136

09

30

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Bîcu Ilioara domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

137

09

30

Privind încetarea plății indemnizației lunare acordată numitei Sasaran Cristina Maria reprezentant legal al minorului Sasaran LucasSebastian

138

09

30

Privind acordarea dreptului la stimulent educațional pentru grădiniță sub formă de tichete sociale copiiilor preșcolari din comuna Putna pentru perioada septembrie 2021-iunie 2022

139

10

06

Privind acordarea de ajutor pentru încălzirea locuinței beneficiarilor de ajutor social acordat conform Legii nr 416/2001 pentru perioada sezonului rece noiembrie 2021-martie 2022

140

10

13

Privind convocarea de îndată a Consiliului Local comunal Putna, judeţul Suceava în şedinţă extraordinară

141

10

18

Privind aplicarea sancţiunii disciplinare de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă a domnului  Procopiuc Ionel, muncitor calificat în aparatul de specialitate al Primarului comunei Putna, județul Suceava

142

10

18

Privind încetarea contractului individual de munca al d-lui PROCOPIUC IONEL angajat contractual- muncitor calificat II- , în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

143

10

21

Privind convocarea Consiliului local comunal Putna , județul Suceava în ședință ordinară

144

10

22

Privind avansarea în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă a domnului Chiraș Vasile  angajat contractual- muncitor calificat IV-fochist  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

145

10

22

Privind avansarea în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă a doamnei Aanei Victorița Ilaria  angajat contractual- asistent medical comunitar  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

146

10

26

Privind încetarea contractului individual de muncă a doamnei Brănză Oana Elena- asistent personal al persoanei cu handicap grav cu însoțitor Brînză Vasile Adrian

147

10

27

Privind aprobarea acordării unei indemnizații lunare numitului Brînză Vasile Adrian -persoană cu handicap grav cu însoțitor

148

10

29

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Brînză Oana Elena domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

149

10

29

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Reuț Claudia Florentina domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

150

10

29

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui (nei) Buraciuc Ileana  domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

151

10

29

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui (nei) Crețan Aurica  domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

152

10

29

Privind acordarea drepturilor de asistență socială pentru persoana singră/ familia d-lui Galan Cristian-Marian

153

10

29

Privind încetarea plății ajutorului social acordat conform Lg 416/2001 pentru Cenușă Marțincu Viorica

154

10

29

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Cîrdei Maria domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

155

10

29

Privind acordarea dreptului la stimulent educațional pentru grădiniță sub formă de tichete sociale copiilor preșcolari din comuna Putna, județul Suceava pentru perioada noiembrie2021- iunie 2022

156

10

29

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Pleșca Ionela domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

157

11

02

Privind încetarea de drept a raportului de serviciu a domnului Bîcu Ștefan care ocupa funcția publică de referent, grad profesional superior în cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Putna, județul Suceava ca urmare a decesului acestuia

158

11

02

Privind încetarea dreptului la stimulent educațional educațional acordat minorului Reuț Alexandru Ionuț începând cu luna decembrie 2021

159

11

03

Privind desemnarea doamnei Cîrneală Andreea, având funcţia de inspector superior în cadrul Biroului finaciar contabil,achiziţii publice,urbanism şi amenajarea teritoriului, cu responsabilitatea gestionării tichetelor sociale pentru grădiniţă

160

11

04

Privind modificarea şi completarea fişei postului D-nei Cîrneală Andreea și a   D-nei David Andreea Diana funcţionari publici în aparatul de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

161

11

15

Privind organizarea Comisiei locale pentru recepția unor lucrări de reparații și investiții efectuate în comuna Putna, județul Suceava

162

11

19

Privind convocarea Consiliului local comunal Putna , județul Suceava în ședință ordinară

163

11

25

Privind încetarea plății indemnizației lunare cuvenite persoanei cu handicap grav Brînză Vasile Andrian – persoană cu handicap grav cu însoțitor

164

11

25

Privind încetarea plății indemnizației lunare cuvenite persoanei cu handicap grav BUBĂ DIMITRIE – persoană cu handicap grav cu însoțitor

165

11

25

Privind angajarea pe durată determinată  a doamnei BUBĂ DOMNICA în funcția de asistent personal, gradația 0

166

11

25

Privind angajarea pe durată determinată  a doamnei CREȚAN GENOVEVA CAMELIA  în funcția de asistent personal, gradația 1

167

11

25

Privind încetarea plății indemnizației lunare cuvenite persoanei cu handicap grav Cenușă Constantin – persoană cu handicap grav cu însoțitor

168

11

25

Privind aprobarea acordării unei indemnizații lunare numitului Aga Radu -persoană cu handicap grav cu însoțitor

169

11

26

Privind modificarea contractului individual de muncă al domnului  Rotar Vasile , angajat contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna , judeţul Suceava

170

11

26

Privind angajarea pe durată nedeterminată  a doamnei NICOARĂ ELENA  în funcția de asistent personal, gradația 1

171

11

26

Privind stabilirea dreptului la ajutor pentru încălzirea locuinței, cu combustibili solizi și/sau petrolieri, precum și a suplimentului pentru energie, pe întreg sezonul rece consumatorilor vulnerabili care au depus cereri între 01.-20.11.2021

172

11

26

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui (nei) Bodnar Mihaela  domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

173

11

26

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui (nei) Corboș Emanuel  domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

174

11

26

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui (nei) Nistor Nicoleta Mihaela  domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

175

11

26

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui (nei) Moisiuc Alexandra Ionela  domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

176

11

26

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Gîngă Cristina domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

177

11

26

privind acordare ajutor social conform Lg 416/2001 privind venitul minim garantat doamnei Ștefan Felicia Voichița

178

11

26

privind modificarea cuantumului ajutorului social conform Lg 416/2001 privind venitul minim garantat domnului Fodor Florin

179

11

26

Privind încetarea plății ajutorului social acordat conform Lg 416/2001 pentru Negru Elena

180

11

26

Privind acordarea dreptului la stimulent educațional pentru grădiniță sub formă de tichete sociale copiilor preșcolari din comuna Putna, județul Suceava pentru perioada decembrie 2021- iunie 2022

181

11

26

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Cenușă Ursulean Marius domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

182

11

26

Privind organizarea și desfășurarea inventarierii patrimoniului pe anul 2021

183

12

06

Privind aprobarea rectificării Bugetului local de venituri și cheltuieli pentru anul bugetar 2021

184

12

10

Privind organizarea concursului pentru ocuparea  postului vacant de muncitor calificat III- angajat contractual –cu ½ normă   în cadrul aparatului de specialitate  al primarului comunei Putna, judeţul Suceava şi constituirea Comisiei de concurs , precum şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor

185

12

14

Privind convocarea Consiliului local comunal Putna, județul Suceava în ședință ordinară

186

12

15

Privind apobarea scoaterii din functiune/casării mijloacelor fixe la Școala gimnazială ” Mitropolit Iacob Putneanul” Putna, județul Suceava

187

12

17

Privind încetare contract indivicual de muncă a doamnei Breabăn Carolina- asistent persoanl

188

12

21

Privind stabilirea dreptului la ajutor pentru încălzirea locuinței, cu combustibili solizi și/sau petrolieri, precum și a suplimentului pentru energie, pe întreg sezonul rece consumatorilor vulnerabili care au depus cereri între 01.12-20.12.2021

189

12

28

Privind  organizarea concursului pentru recrutarea unui funcţionar public în vederea ocupării postului  vacant de  inspector, clasa I, grad profesional principal,  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei  Putna, judeţul Suceava şi constituirea Comisiei de concurs şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor

190

12

28

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui (nei) Schipor Andreea  domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

191

12

28

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui (nei) Cenușă Lenuța  domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

192

12

28

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Bicu Ilioara domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

193

12

28

Privind acordarea drepturilor de asistență socială pentru familia d nei Reuț Claudia Florentina

194

12

29

Privind stabilirea salarizării asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav

195

12

29

Privind stabilirea   indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav,începând cu data de 01.01.2022

Nr. crt.

Data emiterii
Anul 2022
Luna

Ziua

Conținutul pe scurt al dispoziției

1

01

04

Privind  organizarea  examenului de promovare în grad profesional  a  unui  funcţionar public de execuţie din cadrul  aparatului de specialitate al primarului comunei  Putna, judeţul Suceava şi constituirea Comisiei de examen şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor

2

01

05

Privind avansarea în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă a domnului Rotar Vasile  angajat contractual- muncitor calificat I-tâmplar  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

3

01

07

Privind dreptului la stimulent educațional pentru grădiniță sub formă de tichete sociale copiilor preșcolari din comuna Putna, județul Suceava, pentru perioada ianuarie 2022 iunie 2022

4

01

21

Privind aprobarea măsurilor organizatorice în vederea desemnării  consilierului de etică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Putna, județul Suceava

5

01

25

Privind convocarea Consiliului local comunal Putna, județul Suceava în ședință ordinară

6

01

28

Privind stabilirea dreptului la ajutor pentru încălzirea locuinței, cu combustibili solizi și/sau petrolieri, precum și a suplimentului pentru energie, pe întreg sezonul rece consumatorilor vulnerabili care au depus cereri între 01.01-20.12.2022

7

01

28

Privind încetarea indemnizației lunare cuvenite persoanei cu handicap grav SCHIPOR MIRELA-persoană cu handicap grav cu însoțitor

8

01

28

Privind aprobarea acordării unei indemnizații lunare numitei POPESCU VOICHIȚA -persoană cu handicap grav cu însoțitor prin curator special

9

01

28

Privind angajarea pe durată nedeterminată a doamnei Comarițan Irina în funcția de asistent personal gradatia 2

10

01

28

Privind angajarea pe durată determinată a doamnei HASNA GEORGETA  în funcția de asistent personal gradatia 0

11

01

28

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Popescu Ramona Paunița domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

12

01

28

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Brehuescu Maria domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

13

01

28

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui (nei) Schipor Grațiela Elena  domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

14

01

28

Privind acordare ajutor social conform Lg 416/2001 privind venitul minim garantat domnului Nistor Gheorghe

15

02

02

Privind încetare contract indivicual de muncă a doamnei Bodnar Maria- asistent persoanl

16

02

08

Privind numirea D-nei  Mitric Maria Paraschiva în funcţia publică de execuţie,consilier, grad profesional principal  în Compartimentul registratura, secretariat, fond arhivistic, registru agricol, resurse umane, stare civila, relații cu publicul din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

17

02

09

Privind încetarea contractului individual de munca, pe perioadă nedeterminată,  al domnișoarei Știrban Larisa Maria angajat contractual-  bibliotecar II- , în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

18

02

09

Privind numirea D-nei Știrban Larisa-Maria în funcţia publică de execuţie, vacantă,inspector, grad profesional principal  în Biroul financiar- contabil, achiziţii publice, fond funciar, urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

19

02

09

Privind convocarea de îndată a Consiliului local comnal Putna, județul Suceava în ședință extraordinară

20

02

10

privind stabilirea salariului   doamnei Procopiuc Paraschiva,  funcţionar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

21

02

10

privind stabilirea salariului   doamnei Crețan Rodica,  funcţionar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava,

22

02

10

privind stabilirea salariului   domnului Doboș Vincențiu,  funcţionar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava,

23

02

10

privind stabilirea salariului   domnului Gherasim Florentin Călin,  funcţionar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

24

02

10

privind stabilirea salariului   doamnei Cîrneală Andreea,  funcţionar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava,

25

02

10

privind stabilirea salariului   doamnei Chelba Juravle Angela,  funcţionar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

26

02

10

privind stabilirea salariului   doamnei David Andreea Diana,  funcţionar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

27

02

10

privind stabilirea salariului   doamnei Mitric Maria Paraschiva,  funcţionar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

28

02

10

privind stabilirea salariului  domnului Bîcu Octavian-Gheorghe, angajat contractual-muncitor calificat I în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

29

02

10

privind stabilirea salariului domnului Rotar Vasile, angajat contractual-muncitor calificat I în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

30

02

10

privind stabilirea salariului  domnului Biholar Adrian -Mihai, angajat contractual-muncitor calificat II în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

31

02

10

privind stabilirea salariului  domnului Luca Mihai, angajat contractual-muncitor calificat II în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

32

02

10

privind stabilirea salariului  domnului Bîcu Constantin, angajat contractual-muncitor calificat II în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

33

02

10

privind stabilirea salariului  doamnei Crețan Luminița, angajat contractual- guard în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

34

02

10

privind stabilirea salariului  domnului Negru Ștefan, angajat contractual- șofer în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

35

02

10

privind stabilirea salariului  domnului Aga Ștefan, angajat contractual- referent asistent în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

36

02

10

privind stabilirea salariului  doamnei Calanciuc Mariana, angajat contractual- îngrijitor ½ normă în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

37

02

10

privind stabilirea salariului  domnului Scripcariuc Constantin Teodor, angajat contractual- paznic  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

38

02

10

privind stabilirea salariului  domnului Cenușă Marcel Constantin, angajat contractual- paznic  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

39

02

10

privind stabilirea salariului  domnului Mironescu Pavel, angajat contractual- paznic  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

40

02

10

privind stabilirea salariului  domnului Chiraș Vasile, angajat contractual-muncitor calificat IV în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

41

02

10

privind desemnarea persoanelor din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava pentru a face parte din grupul de lucru pentru întocmirea amenajamentelor pastorale

42

02

11

Privind stabilirea indemnizației lunare a primarului comunei Putna, județul Suceava

43

02

11

Privind stabilirea indemnizației lunare a viceprimarului comunei Putna, județul Suceava

44

02

11

De aprobare a Regulamentului privind acordarea voucherelor de vacanță funcționarilor publici si personalului contractual din cadrul Primariei comunei Putna, județul Suceava

45

02

14

Privind desemnarea doamnei Mitric Maria Paraschiva consilier de etică în cadrul Primăriei comunei Putna, județul Suceava

46

02

22

privind convocarea Consiliului Local comunal Putna, judeţul Suceava în şedinţă ordinară

47

02

24

Privind aprobarea prelungirii indemnizației lunare acordate numitului Negru Ștefan reprezentant legal al Negru Miruna

48

02

24

Privind încetarea indemnizației lunare cuvenite persoanei cu handicap grav Cristian VIRGINIA-persoană cu handicap grav cu asistent personal

49

02

24

Privind încetarea contractului individual de muncă a d-lui Motrescu Gheorghe-asistent personal din comuna Putna, jud Suceava

50

02

24

Privind angajarea pe durată nedeterminată a doamnei Cristian Adela Maria în funcția de asistent personal, gradația 0

51

02

24

Privind acordarea unei indemnizații lunare numitului Motrescu Constantin persoana cu handicap grav cu însoțitor prin tutore Motrescu Divora

52

02

24

Privind aprobarea Planului de măsuri privind pregătirea profesională a funcționarilor publici din cadrul Primăriei comunei Putna, județul Suceava

53

02

28

Privind stabilirea dreptului la ajutor pentru încălzirea locuinței, cu combustibili solizi și/sau petrolieri, precum și a suplimentului pentru energie, pe întreg sezonul rece consumatorilor vulnerabili care au depus cereri între 01.02-20.02.2022

54

02

28

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Chiraș Lina Elena domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

55

02

28

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Vișan Mariana domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

56

02

28

 Privind acordare ajutor social conform Lg 416/2001 privind venitul minim garantat doamnei Popescu Elena

57

03

09

Privind avansarea în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă a domnului Mironescu Pavel  angajat contractual- paznic în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

58

03

09

Privind avansarea în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă a doamnei Lucaci Teodora Lavinia angajat contractual- asistent personal al persoanei cu handicap grav în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

59

03

18

Privind angajarea pe durată nedeterminată a domnului Cîrciu Radu în funcția de asistent persoanal

60

03

18

Privind acordarea unei indemnizații lunare numitului Negru Constantin- persoană cu handicap grav cu însoțitor

61

03

23

Privind convocarea Consiliului local comunal Putna, județul Suceava în ședință ordinară

62

03

24

Privind convocarea Consiliului local comunal Putna, județul Suceava în ședință extraordinară

63

03

30

Privind modificarea cuntumului ajutorului social stabilit în condițiile Legii nr. 416/2001

64

03

28

Privind modificarea cuantumului alocației pentru susținerea familiei stabilită în condițiile Legii nr. 277/2010

65

03

30

Privind modificarea cuantumului tichetului social pentru grădiniță stabilit în condițiile Legii nr. 248/2015

66

03

30

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui (nei) Georgescu Cristina  domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

67

03

30

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui (nei) Buraciuc Angelica  domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

68

03

30

Privind acordarea dreptului la stimulent educațional pentru grădiniță sub formă de tichete sociale copiilor preșcolari din comuna Putna pentru perioada aprilie-iunie 2022

69

03

30

 Privind acordare ajutor social conform Lg 416/2001 privind venitul minim garantat doamnei Popescu Ramona Paunița

70

03

30

Privind încetare plată ajutor social conform Lg 416/2001 privind venitul minim garantat doamnei Hrițcan Victoria

71

03

30

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui (nei) Popescu Alina Maria  domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

72

03

31

Privind revocarea Dispoziției primarului nr. 55/2022 de modificare a cuantumului alocației de susținere a familiei

73

04

01

privind organizarea concursului pentru ocuparea  postului vacant de muncitor necalificat – angajat contractual –cu ½ normă   în cadrul aparatului de specialitate  al primarului comunei Putna, judeţul Suceava şi constituirea Comisiei de concurs , precum şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor

74

04

14

Privind convocarea consiliului local comunalPutna, județul Suceava în ședință ordinară

75

04

14

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui (nei) Bodali Iuliana Silvia  domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

76

04

29

Privind acordare ajutor social conform Lg 416/2001 privind venitul minim garantat domnului Bostan Vasile

77

04

29

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Maricica Vasile Danut domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

78

04

29

 Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Zubaș Silvia domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

79

04

29

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Buraciuc Angelica domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

80

04

29

 Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Bălici Ionela Gina domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

81

04

29

Privind acordarea dreptului la stimulent educațional pentru grădiniță sub formă de tichete sociale copiilor preșcolari din comuna Putna pentru perioada mai-iunie 2022

82

04

29

Privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie electrică și suplimentului pentru conbustibili solizi sau lichizi, stabilit în condițiile Legii nr. 226/2021

83

04

29

Privind încetarea indemnizației lunare cuvenite persoanei cu handicap grav Negru Constantin-persoană cu handicap grav cu asistent personal

84

04

29

privind avansarea în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă a doamnei Comarițan Irina angajat contractual- asistent personal al persoanei cu handicap grav în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

85

05

02

privind încadrarea în muncă pe perioadă  nedeterminată, în calitate de angajat contractual, în funcţia de muncitor necalificat , cu ½ normă, a numitului Cenușă Ilie  , în cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Putna , judeţul Suceava

86

05

04

Privind încetarea contractului individual de muncă a doamnei Lucaci Lavinia- asistent persoanal

87

05

06

Privind organizarea concursului pentru ocuparea  postului vacant de BIBLIOTECAR, debutant – angajat contractual-  în cadrul aparatului de specialitate  al primarului comunei Putna, judeţul Suceava şi constituirea Comisiei de concurs , precum şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor

88

05

06

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Buraciuc Angelica domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

89

05

10

Privind încetarea contractului individual de muncă a doamnei Lucaci Lavinia- asistent persoanal

90

05

13

Privind constituirea  Comisiei de verificare, evaluare şi selectare a propunerilor de proiecte, în vederea acordării de finanţări nerambursabile, în anul 2022, din bugetul Primăriei comunei Putna, pentru activităţi nonprofit de interes local

91

05

13

Privind convocarea de îndată a Consiliului local comunal Putna în ședință extraordinară

92

05

16

Privind încetarea dreptului la stimulent educațional acordat minorei Buraciuc Teodora începând cu luna mai 2022

93

05

16

Privind încetarea drptului la suplimentul pentru energie electrică și suplimentului pentru combustibili solizi sau lichizi stabilit conform Legii nr. 226/2021

94

05

19

Privind convocarea de îndată a Consiliului local Putna, județul Suceava în ședință extraordinară

95

05

23

Privind aprobarea Listei suplimentare – ajutoare alimentare transa a IV beneficiari POAD la nivelul comunei Putna, județul Suceava

96

05

31

Privind încetare plată ajutor social conform Lg 416/2001 privind venitul minim garantat doamnei Andriescu Elena

97

05

31

Privind acordare ajutor social conform Lg 416/2001 privind venitul minim garantat doamnei Gorban Elena

98

05

31

Privind acordare ajutor social conform Lg 416/2001 privind venitul minim garantat doamnei Negru Elena

99

05

31

Privind acordare ajutor social conform Lg 416/2001 privind venitul minim garantat doamnei Cenușă Elvira

100

05

31

Privind acordare ajutor social conform Lg 416/2001 privind venitul minim garantat doamnei Rotar Ecaterina Viorica

101

05

31

Privind aprobare prelungire indemnizație lunară acordată numitului Negru Ștefan reprezentant legal al minorei Negru Miruna persoană cu handicap grav cu însoțitor

102

05

31

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Chiraș Lina Elena domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

103

05

31

Privind încetare plată indemnizație lunară acordată numitului Schipor Gheorghe persoană cu handicap grav cu însoțitor

104

05

31

Privind aprobare acordare indemnizație lunară acordată numitului Mutescu Ioan Sorin reprezentant legal al minorului Mutescu Angelo Iulian persoană cu handicap grav cu însoțitor

105

05

31

Privind încetarea plății  alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Rotiliuc Ramona Florentina domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

106

05

31

Privind încetarea plății  alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) Gîngă Cristina domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

107

06

03

Privind încetarea contractului individual de munca, pe perioadă nedeterminată,  al domnului Aga Ștefan angajat contractual- referent asistent , în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

108

06

03

Privind încadrarea în muncă pe perioadă  nedeterminată, în calitate de angajat contractual, în funcţia de bibliotecar –debutant, a numitului Aga Ștefan , în cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Putna , judeţul Suceava

109

06

07

Privind convocarea Consiliului local comunal Putna, județul Suceava în ședință extraordinară

110

06

14

Privind organizarea concursului pentru ocuparea  postului vacant de referent de specialitate debutant – angajat contractual  în cadrul aparatului de specialitate  al primarului comunei Putna, judeţul Suceava şi constituirea Comisiei de concurs , precum şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor

111

06

16

Privind convocarea Consiliului local comunal Putna, județul Suceava în ședință ordinară

112

06

23

Privind încetarea contractului individual de muncă a doamnei Ilaș Anișoara Rodica- asistent personal

113

06

23

Privind încetarea contractului individual de muncă a doamnei Hasna Violeta Gheorghina- asistent personal

114

06

23

Privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie stabilit conform Lg. 226/2021 pentru familia numitului Bobu Gheorghe

115

06

23

Privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie stabilit conform Lg. 226/2021 pentru familia numitului Bîcu Rodica

116

06

28

Privind convocarea Consiliului local comunal Putna, județul Suceava în ședință extraordinară

117

06

28

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui (nei) Schipor Andreea  domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

118

07

07

Privind convocarea Consiliului local comunal Putna, județul Suceava în ședință extraordinară

119

07

08

Privind încadrarea în muncă pe perioadă  nedeterminată, în calitate de angajat contractual, în funcţia de referent de specialitate, debutant, a numitului Șalgău Florentin-Andrei, în cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Putna , judeţul Suceava

119bis

07

21

Privind convocarea Consiliului local comunal Putna, județul Suceava în ședință ordinară

120

07

27

Privind angajarea pe durata determinata a doamnei BDS în funcția de asistent personal

121

07

27

Privind modificarea cuantumului ajutorului social acordat conform Lg. 416/2001 pentru familia d-lui (nei) CM  domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

122

07

27

Privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie stabilit conform Lg. 226/2021 pentru familia numitului C Ghe

123

07

27

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) TLȘt domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

124

07

28

Privind încetare plată ajutor social conform Lg 416/2001 privind venitul minim garantat doamnei RCF

125

07

28

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) RCF domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

126

08

11

Privind acordarea unui ajutor de urgență în conformitate cu Lg. 416/2001

127

08

16

Privind convocarea Consiliului local comunal Putna, județul Suceava în ședință extraordinară

128

08

25

Privind convocarea Consiliului local comunal Putna, județul Suceava în ședință ordinară

129

08

30

Privind acordare ajutor social conform Lg 416/2001 privind venitul minim garantat doamnei BV

130

08

30

Privind acordare ajutor social conform Lg 416/2001 privind venitul minim garantat domnului ȘGh

131

08

30

Privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie stabilit conform Lg. 226/2021 pentru familia numitului C A

132

08

30

Privind avansarea în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă a doamnei C G C angajat contractual- asistent personal al persoanei cu handicap grav în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

133

08

30

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui (nei) CV  domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

134

08

30

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui (nei) PAM  domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

135

09

07

Privind aprobarea rectificării Bugetului local de venituri și cheltuieli pentru anul bugetar 2022

136

09

08

Privind stabilirea perioadei în care va avea loc desemnarea reprezentanţilor funcţionarilor publici în cadrul comisiei paritare a funcţionarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

137

09

19

Privind constituirea și componența Comisiei paritare a funcționarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

138

09

19

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui (nei) VM  domiciliată în comuna Putna, județul Suceava

139

09

19

Privind acordarea unui ajutor de urgență în conformitate cu prevederile Lg 416/2001

140

09

20

Privind angajarea pe durata determinată a doamnei CA în funcția de asistent personal, gradația 0

141

09

21

Privind convocarea de îndată a Consiliului local Putna, județul Suceava în ședință extraordinară

142

09

23

Privind convocarea de îndată a Consiliului local Putna, județul Suceava în ședință ordinară

143

09

27

Privind aprobarea rectificării Bugetului local de venituri și cheltuieli pentru anul bugetar 2022

144

09

27

Privind convocarea de îndată a Consiliului local Putna, județul Suceava în ședință extraordinară

145

09

28

Privind constituirea Comisiei de evaluare pentru vânzarea prin licitație publică, organizată în condițiile legii, a unei suprafețe de 1200 m.p. aparținând domeniului privat al comunei Putna, județul Suceava

146

09

30

Privind încetarea ajutorului social acordat conform prevederilor Lg 416/2001 privind familia d-lui PI

147

09

30

Privind acordarea drepturilor de asistență socială pentru familia doamnei CMM

148

09

30

Privind acordarea drepturilor de asistență socială pentru familia doamnei RCF

149

09

30

Privind modificarea cuantumului ajutorului social acordat conform prevederilor Lg 416/2001 privind familia d-lui LC

150

09

30

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) GC domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

151

09

30

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) CCM domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

152

09

30

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) PCE domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

153

09

30

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) CM domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

154

09

30

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) BDS domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

155

09

30

Privind acordarea dreptului la stimulent educațional pentr grădiniță sub formă de tichete sociale copiilor preșcolari din comuna Putna pentru perioada septembrie2022-iunie 2023

156

10

11

Privind convocarea de îndată a Consiliului local Putna, județul Suceava în ședință extraordinară

157

10

21

Privind convocarea de îndată a Consiliului local Putna, județul Suceava în ședință extraordinară

158

10

21

Privind convocarea Consiliului local Putna, județul Suceava în ședință ordinară

159

10

31

Privind acordarea dreptului la stimulent educațional pentr grădiniță sub formă de tichete sociale copiilor preșcolari din comuna Putna pentru perioada  octombrie 2022-iunie 2023

160

10

31

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) CE domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

161

10

31

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) CM domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

162

10

31

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) OAM domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

163

10

31

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) BM domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

164

10

31

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) CD domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

165

10

31

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) RMF domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

166

10

31

Privind modificarea cuantumului ajutorului social acordat conform prevederilor Lg 416/2001 privind familia d-lui CM

167

10

31

Privind acordare ajutor social conform Lg 416/2001 privind venitul minim garantat doamnei NV

168

10

31

Privind acordare ajutor social conform Lg 416/2001 privind venitul minim garantat doamnei AE

169

10

31

Privind aprobarea acordării unei indemnizatii lunare numitului AR – persoană cu handicap grav cu însoțitor

170

10

31

Privind aprobarea acordării unei indemnizatii lunare numitului REM – persoană cu handicap grav cu însoțitor

171

10

31

Privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie stabilit conform Lg. 226/2021 pentru familia numitului JV

172

11

03

Privind aprobarea rectificării din oficiu, a actului de naștere nr.11/2021-act transcris, privind pe CUZI ALEXANDRU, înregistrat la Primăria comunei Putna, județul Suceava

173

11

04

Privind încetarea contractului individual de muncă al d-lui CR asistent personal din comuna Putna, județul Suceava

174

11

08

Privind aprobarea rectificării Bugetului local de venituri și cheltuieli pentru anul bugetar 2022

175

11

11

 Privind convocarea de îndată a Consiliului local Putna, județul Suceava în ședință extraordinară

176

11

23

Privind convocarea  Consiliului local Putna, județul Suceava în ședință ordinară

177

11

24

Privind declararea focarului de trichineloză în cadrul fondului de vânătoare nr. 32 Putna aparţinând Ocolului Silvic Putna, judeţul Suceava

178

11

29

Privind stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței precum și a suplimentului pentru energie, pe întreg sezonul rece consumatorilor vulnerabili care au depus cereri intre 01.-20.11.2022

179

11

29

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) SMS domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

180

11

29

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) NNM domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

181

11

29

Privind modificarea cuantumului ajutorului social acordat conform prevederilor Lg 416/2001 privind familia d-lui SMS

182

11

29

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) CA domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

183

11

29

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) CD domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

184

11

29

Privind încetarea ajutorului social acordat conform prevederilor Lg 416/2001 privind familia d-lui PRP

185

11

29

Privind acordarea dreptului la stimulent educațional pentr grădiniță sub formă de tichete sociale copiilor preșcolari din comuna Putna pentru perioada  noiembrie 2022-iunie 2023

186

11

29

Privind acordarea unui ajutor de urgență în conformitate cu prevederile Lg 416/2001

187

11

29

Privind acordare ajutor social conform Lg 416/2001 privind venitul minim garantat doamnei CFA

188

11

29

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) SMS domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

189

12

05

Privind organizarea și desfășurarea inventarierii patrimoniului pe anul 2022

190

12

06

Privind organizarea Comisiei locale pentru recepţia la terminarea lucrărilor a  obiectivului de investiţii „ Amenajare arhivă în corp B și dotarea infrastructurii educaționale a corpurilor A , B și Sală sport a Școlii gimnaziale Mitropolit Iacob Putneanul, comuna Putna, județul Suceava ”

191

12

06

Privind numirea d-nei AM ca îndrumător și stabilirea programului de desfășurare a perioadei lucrate în funcția de debutant a domnilor A Ș- bibliotecar debutant și a domnului Ș F-A- referent de specialitate debutant

192

12

12

Privind acordarea dreptului la stimulent educațional pentr grădiniță sub formă de tichete sociale copiilor preșcolari din comuna Putna pentru perioada  decembrie 2022-iunie 2023

193

12

12

Privind încetarea dreptului la stimulent educațional acordat minorei CIP începând cu luna decembrie 2022

194

12

13

Privind convocarea de îndată a Consiliului Local comunal Putna, judeţul Suceava în şedinţă extraordinară

195

12

13

Privind aprobarea Listei suplimentare-ajutoare alimentare transa V Program POAD

196

12

16

Privind angajarea pe durată determinată a doamnei GV în funcția de asistent personal

197

12

19

Privind convocarea de îndată a Consiliului Local comunal Putna, judeţul Suceava în şedinţă extraordinară

198

12

20

Privind convocarea de îndată a Consiliului Local comunal Putna, judeţul Suceava în şedinţă ordinară

199

12

29

Privind stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței precum și a suplimentului pentru energie, pe întreg sezonul rece consumatorilor vulnerabili care au depus cereri intre 01.-20.12.2022

200

12

29

Privind stingerea focarului de trichineloză în cadrul fondului de vânătoare nr. 32 Putna aparţinând Ocolului Silvic Putna, judeţul Suceava

201

12

30

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) CA domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

202

12

30

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) PRP domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

203

12

30

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) BE domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

204

12

30

Privind stabilirea salarizării asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav

205

12

30

Privind stabilirea indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav începând cu 01.01.2023

206

12

30

Privind avansarea în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă a doamnei Mitric Maria Paraschiva funcționar public- consilier principal  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

Nr. crt.

Data emiterii
Anul 2023

Luna

Ziua

Conținutul pe scurt al dispoziției

1

01

06

Privind constituirea Comisiei de evaluare a ofertelor în cadrul Procedurii simplificate – într-o singură etapă în vederea atribuirii contractelor de Achizitie dotari pentru proiectul “Amenajare arhiva în corp B si dotarea infrastructurii educationale a corpurilor A,B si Sala Sport a Scolii gimnaziale „ Mitropolit Iacob Putneanul” , comuna Putna, judetul Suceava”

2

01

09

Privind încetarea plății indemnizației lunare acordată numitului TF persoană cu handicap grav cu însoțitor

3

01

09

Privind  prelungirea suspendării raporturilor de serviciu ale D-nei Plamadă Andreea, consilier achiziții publice  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

4

01

10

Privind constituirea Unității Locale de Sprijin la nivelul U.A.T. Putna

5

01

11

Privind  organizarea  examenului de promovare în grad profesional  a  unui  funcţionar public de execuţie din cadrul  aparatului de specialitate al primarului comunei  Putna, judeţul Suceava şi constituirea Comisiei de examen şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor

6

01

17

Privind acordarea dreptului la stimulent educațional pentr grădiniță sub formă de tichete sociale copiilor preșcolari din comuna Putna pentru perioada  ianuarie 2023-iunie 2023

7

01

Privind acordarea unui ajutor de urgenta conform Lg 416/2001

8

01

19

Privind încetarea contractului individual de munca a d-nei HG asistent personal

9

01

20

Privind convocarea de îndată a Consiliului Local comunal Putna, judeţul Suceava în şedinţă ordinară

10

01

20

Privind încetarea dreptului la ajutor de încălzire și a  suplimentului pentru combustibili solizi stabilit conform Lg. 226/2021 pentru familia numitului C Ghe

11

01

25

Privind  organizarea  examenului de promovare în grad profesional  a  unui  funcţionar public de execuţie din cadrul  aparatului de specialitate al primarului comunei  Putna, judeţul Suceava şi constituirea Comisiei de examen şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor

12

01

25

Privind convocarea de îndată a Consiliului Local comunal Putna, judeţul Suceava în şedinţă extraordinară

13

01

31

Privind stabilirea salariului domnului CI , angajat contractual muncitor necalificat cu 1/2 normă în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

14

01

31

Privind stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței precum și a suplimentului pentru energie, pe întreg sezonul rece consumatorilor vulnerabili care au depus cereri intre 01.-20.01.2023

15

01

31

Privind încetarea ajutorului social acordat conform prevederilor Lg 416/2001 privind familia d-nei CE

16

01

31

Privind încetarea plății indemnizației lunare acordată numitului REM persoană cu handicap grav cu însoțitor

17

01

31

Privind aprobarea acordării unei indemnizatii lunare numitului CL – persoană cu handicap grav cu însoțitor, prin curator special ȘF

18

01

31

Privind aprobarea acordării unei indemnizatii lunare numitului SM– persoană cu handicap grav cu însoțitor

19

01

31

Privind angajarea pe durata determinată a doamnei CA în funcția de asistent personal, gradația 0

20

01

31

Privind angajarea pe durata determinată a doamnei CCM în funcția de asistent personal, gradația 0

21

01

31

Privind modificarea cuantumului ajutorului social acordat conform prevederilor Lg 416/2001 privind familia d-lui CV

22

01

31

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) CV domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

23

01

31

Privind modificarea cuantumului ajutorului social acordat conform prevederilor Lg 416/2001 privind familia d-lui RCF

24

01

31

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) SI domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

25

01

31

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) CA domiciliată în comuna Pudețul Sucavea

26

01

31

Privind acordare ajutor social conform Lg 416/2001 privind venitul minim garantat doamnei IA

27

02

07

Privind încetarea contractului individual de munca a d-nei CI asistent personal

28

02

13

Privind desemnarea persoanei responsabilă cu comunicarea informațiilor referitoare la raportul de serviciu al funcționarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

29

02

15

Privind desemnarea persoanei responsabilă cu comunicarea informațiilor referitoare la raportul de serviciu al funcționarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

30

02

15

Privind desemnarea persoanei responsabilă cu transmiterea datelor privind comisia paritară și acordul colectiv la nivelul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

31

02

16

Privind încetarea dreptului la ajutor de încălzire și a  suplimentului pentru combustibili solizi stabilit conform Lg. 226/2021 pentru familia numitului DZ

32

02

22

Privind convocarea  Consiliului Local comunal Putna, judeţul Suceava în şedinţă ordinară

33

02

22

Privind avansarea în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă a domnului A Șt   angajat contractual- bibliotecar debutant  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

34

02

24

Privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie electrică și a  suplimentului pentru combustibili solizi stabilit conform Lg. 226/2021 pentru familia numitului AE

35

02

24

Privind stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței precum și a suplimentului pentru energie, pe întreg sezonul rece consumatorilor vulnerabili care au depus cereri intre 01.-20.02.2023

36

02

28

Privind acordare ajutor social conform Lg 416/2001 privind venitul minim garantat doamnei SI

37

02

28

Privind acordare ajutor social conform Lg 416/2001 privind venitul minim garantat domnului C M

38

02

28

Privind acordare ajutor social conform Lg 416/2001 privind venitul minim garantat domnului BO

39

02

28

Privind încetarea plătii ajutorului social acordat conform prevederilor Lg 416/2001 privind familia d-nei CC

40

02

28

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) SC domiciliată în comuna Pudețul Suceava

41

02

28

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) CFP domiciliată în comuna Pudețul Suceava

42

02

28

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) CCM domiciliată în comuna Pudețul Suceava

43

02

28

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) DM domiciliată în comuna Pudețul Suceava

44

02

28

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) BIS domiciliată în comuna Pudețul Suceava

45

02

28

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) CM domiciliată în comuna Pudețul Suceava

46

02

28

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) BPI domiciliată în comuna Pudețul Suceava

47

02

28

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) OAM domiciliată în comuna Pudețul Suceava

48

02

28

Privind încetarea dreptului la stimulent educațional acordat minorului OPA începând cu luna martie 2023

49

02

28

Privind încetarea dreptului la stimulent educațional acordat minorului BL începând cu luna martie 2023

50

02

28

Privind încetarea dreptului la stimulent educațional acordat minorului MSG începând cu luna martie 2023

51

02

28

Privind stabilirea indemnizației lunare a primarului comunei Putna, județul Suceava

52

02

28

Privind stabilirea indemnizației lunare a viceprimarului comunei Putna, județul Suceava

53

02

28

Privind numirea D-nei  Chelba-Juravle Angela în funcţia publică de execuţie,inspector, grad profesional superior  în Biroul financiar- contabil, achiziţii publice, fond funciar, urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

54

02

28

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) BIS domiciliată în comuna Pudețul Suceava

55

03

08

Privind convocarea de îndată a Consiliului local comunal Putna , jud Suceava în ședință extraordinară

56

03

13

Privind modificarea componenței echipei de implementare a proiectului  „ Amenajare arhiva în corp B şi dotarea infrastructurii educaţionale a corpurilor A, B şi Sală Sport a Şcolii gimnaziale  „ Mitropolit Iacob Putneanul” , comuna Putna, judeţul Suceava ” constituită prin dispoziția nr. 158/2018

57

03

14

Privind adoptarea Declarației de aderare la valorile fundamentale, principiile, obiectivele și mecanismul de monitorizare a Strategiei Naționale Anticorupție 2021 – 2025 și aprobarea Planului de integritate la nivelul primăriei comunei Putna, județul Suceava

58

03

16

Privind convocarea de îndată a Consiliului local Putna, județul Suceava în ședință extraordinară

59

03

17

Privind constituirea Comisiei de evaluare a ofertelor pentru achiziția publică aferenta obiectivului de investiții ” Modernizare drumuri comunale L=2,21 km în sat Putna, comuna Putna, județul Suceava”

60

03

17

Privind stabilirea indemnizaţiei lunare a  primarului comunei Putna, judeţul Suceava

61

03

17

Privind stabilirea indemnizaţiei lunare a  viceprimarului comunei Putna, judeţul Suceava

62

03

24

Privind convocarea  Consiliului local comunal Putna , jud Suceava în ședință ordinară

63

03

28

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) ȚLS domiciliată în comuna Pudețul Suceava

64

03

31

Privind modificarea cuantumului ajutorului social acordat conform prevederilor Lg 416/2001 privind 61 titulari

65

03

31

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru 57 titulari domiciliați în comuna Pudețul Suceava

66

03

31

Privind stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței precum și a suplimentului pentru energie, pe întreg sezonul rece consumatorilor vulnerabili care au depus cereri intre 01.-20.03.2023

67

03

31

Privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie electrică și a  suplimentului pentru combustibili solizi stabilit conform Lg. 226/2021 pentru familia numitului RC

68

03

31

Privind modificarea cuantumului tichetului social pentru grădiniță stabilit în condițiile Lg 248/2015

69

03

31

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia CG domiciliată în comuna Pudețul Suceava

70

03

31

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia JE domiciliată în comuna Pudețul Suceava

71

03

31

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia CM domiciliată în comuna Pudețul Suceava

72

03

31

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) CM domiciliată în comuna Pudețul Suceava

73

03

31

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) ABAI domiciliată în comuna Pudețul Suceava

74

03

31

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) CAM domiciliată în comuna Pudețul Suceava

75

03

31

Privind încetarea ajutorului social acordat conform prevederilor Lg 416/2001 privind familia d-nei CAM

76

03

31

Privind acordare ajutor social conform Lg 416/2001 privind venitul minim garantat domnului JE

77

04

11

Privind aprobarea Listei suplimentare -ajutoare alimentare transa VI cuprinzand beneficiari POAD la nivelul comunei Putna, județul Suceava

78

04

11

Privind convocarea  Consiliului local comunal Putna , jud Suceava în ședință extraordinară

79

04

21

Privind convocarea  Consiliului local comunal Putna , jud Suceava în ședință ordinară

80

04

26

Privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie electrică și a  suplimentului pentru combustibili solizi stabilit conform Lg. 226/2021 pentru familia numitului ODA

81

04

26

Privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie electrică și a  suplimentului pentru combustibili solizi stabilit conform Lg. 226/2021 pentru familia numitului BI

82

04

26

Privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie electrică și a  suplimentului pentru combustibili solizi stabilit conform Lg. 226/2021 pentru familia numitului CZ

83

04

26

Privind  aprobarea Planului de măsuri privind pregătirea profesională și a Planului anual de perfecționare profesională a funcţionarilor publici din cadrul primăriei comunei Putna, judeţul Suceava în anul 2023

84

04

28

Privind modificarea art. 3 al Dispoziției nr. 1/2023 privind constituirea Comisiei de evaluare a ofertelor în cadrul Procedurii simplificate – într-o singură etapă în vederea atribuirii contractelor de Achizitie dotari pentru proiectul “Amenajare arhiva în corp B si dotarea infrastructurii educationale a corpurilor A,B si Sala Sport a Scolii gimnaziale „ Mitropolit Iacob Putneanul” , comuna Putna, judetul Suceava”

85

04

28

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) TD domiciliată în comuna Pudețul Suceava

86

04

28

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) IPGM domiciliată în comuna Pudețul Suceava

87

04

28

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) CN domiciliată în comuna Pudețul Suceava

88

04

28

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) PAM domiciliată în comuna Pudețul Suceava

89

04

28

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia CD domiciliată în comuna Pudețul Suceava

90

04

28

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia CV domiciliată în comuna Pudețul Suceava

91

04

28

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) TLD domiciliată în comuna Pudețul Suceava

92

04

28

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) BIS domiciliată în comuna Pudețul Suceava

93

04

28

Privind acordarea dreptului la stimulent educațional pentru grădiniță sub formă de tichete pentru perioada mai-iunie 2023

94

04

28

Privind încetarea dreptului la stimulent educațional acordat minorului IM începând cu luna mai 2023

95

04

28

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) RRF domiciliată în comuna Pudețul Suceava

96

04

28

Privind modificarea cuantumului ajutorului social acordat conform prevederilor Lg 416/2001 privind familia d-lui CM

97

04

28

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) PI domiciliată în comuna Pudețul Suceava

98

04

28

Privind stabilirea indemnizației lunare a primarului comunei Putna, județul Suceava

99

04

28

Privind stabilirea indemnizației lunare a viceprimarului comunei Putna, județul Suceava

100

04

28

Privind stabilirea salariului domnului DV funcționar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

101

04

28

Privind stabilirea salariului doamnei DA funcționar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

102

04

28

Privind stabilirea salariului doamnei PP funcționar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

103

04

28

Privind stabilirea salariului doamnei CR funcționar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

104

04

28

Privind stabilirea salariului domnului GFC funcționar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

105

04

28

Privind stabilirea salariului doamnei CA funcționar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

106

04

28

Privind stabilirea salariului doamnei CJA funcționar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

107

04

28

Privind stabilirea salariului doamnei DAD funcționar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

108

04

28

Privind stabilirea salariului doamnei MMP funcționar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

109

04

28

Privind stabilirea salariului doamnei RL funcționar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

110

04

28

Privind stabilirea salariului doamnei AM funcționar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

111

04

28

Privind stabilirea salariului domnului BOGH angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

112

04

28

Privind stabilirea salariului domnului RV angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

113

04

28

Privind stabilirea salariului domnului BAM angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

114

04

28

Privind stabilirea salariului domnului LM angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

115

04

28

Privind stabilirea salariului domnului BC angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

116

04

28

Privind stabilirea salariului domnului CL angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

117

04

28

Privind stabilirea salariului domnului NȘ angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

118

04

28

Privind stabilirea salariului doamnei CM angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

119

04

28

Privind stabilirea salariului domnului ȘFA angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

120

04

28

Privind stabilirea salariului domnului CV angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

121

04

28

Privind stabilirea salariului domnului CI angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

122

04

28

Privind stabilirea salariului domnului SCT angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

123

04

28

Privind stabilirea salariului domnului CMC angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

124

04

28

Privind stabilirea salariului domnului MP angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava

125

04

28

Privind constituirea echipei de implementare a proiectului ” Asigurare de sisteme TIC în comuna Putna, județul Suceava”

126

04

28

Privind constituirea echipei de implementare a proiectului ” Reabilitare moderată Cămin cultural Putna, sat Putna, comuna Putna, județul Suceava”

127

04

28

Privins încetarea plății indemnizației lunare acordate numitei SM persoană cu handicap grav cu însoțitor

128

05

04

Privind angajarea pe durata determinată a doamnei MA în funcția de asistent personal, gradația 2

129

05

12

Privind convocarea  Consiliului local comunal Putna , jud Suceava în ședință extraordinară

130

05

25

Privind convocarea  Consiliului local comunal Putna , jud Suceava în ședință ordinară

131

05

31

Privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie electrică și a  suplimentului pentru combustibili solizi stabilit conform Lg. 226/2021 pentru familia numitului CC

132

05

31

Privind stabilirea dreptului la suplimentul pentru combustibili solizi sau lichizi începând cu luna mai 2023

133

05

31

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) IGI domiciliată în comuna Pudețul Suceava

134

05

31

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia BM domiciliată în comuna Pudețul Suceava

135

05

31

Privind suspendarea ajutorului social acordat conform prevederilor Lg 416/2001 privind familia d-nei CAM

136

05

31

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia CLE domiciliată în comuna Pudețul Suceava

137

05

31

Privind acordare ajutor social conform Lg 416/2001 privind venitul minim garantat domnului CP

138

05

31

Privind încetarea plății indemnizației lunare acordate d-lui(ei) CL domiciliată în comuna Pudețul Suceava

139

05

31

 Privind încetarea plății indemnizației lunare acordate d-lui(ei) MAI domiciliată în comuna Pudețul Suceava

140

05

31

Privind suspendarea contractului individual de munca al D-nei BIS asistent persoanal

141

05

31

Privind suspendarea contractului individual de munca al D-nei BIS asistent persoanal

142

05

31

Privind  aprobarea acordării unei indemnizații lunare numitei CV- persoana cu handicap grav cu însoțitor

143

05

31

Privind  aprobarea acordării unei indemnizații lunare numitei BAM- persoana cu handicap grav cu însoțitor

144

05

31

Privind angajarea pe durata nedeterminată a doamnei CGG în funcția de asistent personal, gradația 3

145

06

07

Privind constituirea Comisiei de examinare , precum şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor pentru promovarea personalului contractual din bibliotecar debutant în bibliotecar gradul II  din cadrul aparatului de specilitate al primarului comunei Putna , județul Suceava

146

06

09

Privind încetarea contractului individual de munca a d-nei CL angajat contractual -guard

147

06

09

Privind convocarea  Consiliului local comunal Putna , jud Suceava în ședință extraordinară

148

06

13

Privind aprobarea rectificării BVC 2023

149

06

27

Privind promovarea în grad a domnului AȘ, angajat contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna , judeţul Suceava

150

06

28

Privind convocarea  Consiliului local comunal Putna , jud Suceava în ședință extraordinară

151

06

28

Privind constituirea Comisiei de examinare , precum şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor pentru promovarea personalului contractual din referent de specialitate debutant în referent de specialitate gradul II  din cadrul aparatului de specilitate al primarului comunei Putna , județul Suceava

152

06

29

Privind angajarea pe durata nedeterminată a doamnei BVI în funcția de asistent personal, gradația 3

153

06

29

Privind angajarea pe durata nedeterminată a doamnei MT în funcția de asistent personal, gradația 3

154

06

29

Privind angajarea pe durata nedeterminată a domnului CV în funcția de asistent personal, gradația 3

155

06

30

Privind  aprobarea acordării unei indemnizații lunare numitei MIS- persoana cu handicap grav cu însoțitor

156

06

30

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) CL domiciliată în comuna Pudețul Suceava

157

06

30

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia CA domiciliată în comuna Pudețul Suceava

158

06

30

Privind încetarea plătii ajutorului social acordat conform prevederilor Lg 416/2001 privind familia d-nei CM

159

06

30

Privind reluarea plătii ajutorului social acordat conform prevederilor Lg 416/2001 privind familia d-nei FF

160

07

05

Privind încetarea contractului individual de munca a d-nei CCM angajat contractual

161

07

07

Privind convocarea  Consiliului local comunal Putna , jud Suceava în ședință ordinară

162

07

07

Privind constituirea Comisiei de evaluare pentru vânzarea prin licitație publică, organizata în condițiile legii, a doua suprafețe de teren apartinand domeniului privat al comunei Putna, jud Suceava

163

07

07

Privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie electrică și a  suplimentului pentru combustibili solizi stabilit conform Lg. 226/2021 pentru familia numitului CIC

164

07

11

Privind aprobarea planului de servicii sociale pentru miniora PFP

165

07

19

privind promovarea în grad a domnului Șalgău Florentin-Andrei, angajat contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna , judeţul Suceava

166

07

26

Privind aprobarea rectificarii Bugetului local de venituri și cheltuieli pentru anul bugetar 2023

167

07

27

Privind convocarea  Consiliului local comunal Putna , jud Suceava în ședință extraordinară

168

07

31

Privind avansarea în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă a doamnei Schipor Elena  angajat contractual- asistent personal al persoanei cu handicap grav  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

169

07

31

Privind încetarea contractului individual de munca a d-nei C L angajat contractual – asistent personal

170

07

31

Privind  prelungirea suspendării raporturilor de serviciu ale D-lui CE , angajat contractual-asistent personal  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

171

07

31

Privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie electrică și a  suplimentului pentru combustibili solizi stabilit conform Lg. 226/2021 pentru familia numitului AA

172

07

31

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) OAM domiciliată în comuna Pudețul Suceava

173

07

31

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) BE domiciliată în comuna Pudețul Suceava

174

07

31

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) HOE domiciliată în comuna Pudețul Suceava

175

07

31

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia AEA domiciliată în comuna Pudețul Suceava

176

07

31

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia CV domiciliată în comuna Pudețul Suceava

177

07

31

Privind încetarea plății  ajutorului social acordat conform prevederilor Lg 416/2001 privind familia d-nei BV

178

07

31

Privind încetarea plății  ajutorului social acordat conform prevederilor Lg 416/2001 privind familia d-nei CV

179

08

04

Privind convocarea  Consiliului local comunal Putna , jud Suceava în ședință extraordinară

180

08

07

Pentru aprobarea condiţiilor de participare şi desfăşurare a concursului/examenului de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale unice de execuție, vacante de GUARD la Compartimentul deservire generală și pază din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei PUTNA , din data de 31.08.2023, ora 1000  – proba scrisă 05.09.2023, ora 1000  – proba interviu şi numirea comisiei de concurs şi a comisiei de soluţionare a contestaţiilor

181

08

11

Privind convocarea  Consiliului local comunal Putna , jud Suceava în ședință extraordinară

182

08

11

Privind constituirea echipei de implementare a proiectului: Proiectul nr.1047DOT/2023 intitulat: „Dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii gimnaziale Mitropolit Iacob Putneanul Putna”

183

08

23

Privind convocarea  Consiliului local comunal Putna , jud Suceava în ședință ordinară

184

08

31

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) ZMD domiciliată în comuna Pudețul Suceava

185

08

31

Privind modificarea cuantumului alocației de susținere a familiei pentru familia CCM domiciliată în comuna Pudețul Suceava

186

08

31

Privind încetarea plății indemnizației lunare acordate d-lui(ei) MC domiciliată în comuna Pudețul Suceava

187

08

31

Privind angajarea pe durata nedeterminată a domnului RA în funcția de asistent personal, gradația 0

188

08

31

Privind angajarea pe durata nedeterminată a domnului MG în funcția de asistent personal, gradația 2

189

09

05

Privind avansarea în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă a doamnei C E angajat contractual- asistent personal al persoanei cu handicap grav  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

190

09

08

Privind încadrarea în muncă pe perioadă  nedeterminată, în calitate de angajat contractual, în funcţia de guard,  a numitei C L E, în cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Putna , judeţul Suceava

191

09

22

Privind convocarea  Consiliului local comunal Putna , jud Suceava în ședință ordinară

192

09

22

Privind constituirea Comisiei de recepție a serviciilor de elaborare a documentațiilor necesare în vederea executării lucrărilor pentru obiectivul de investiții : “Reabilitare moderată cămin cultural Putna, sat Putna, Comuna Putna, Județul Suceava”

193

09

29

Privind acordarea dreptului la stimulent educațional pentr grădiniță sub formă de tichete sociale copiilor preșcolari din comuna Putna pentru perioada septembrie2023-iunie 2024

194

09

29

Privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie electrică și a  suplimentului pentru combustibili solizi stabilit conform Lg. 226/2021 pentru familia numitei DP

195

09

29

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) CE domiciliată în comuna Pudețul Suceava

196

09

29

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) RMF domiciliată în comuna Pudețul Suceava

197

09

29

Privind incetarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) GC domiciliată în comuna Pudețul Suceava

198

10

06

Privind convocarea  Consiliului local comunal Putna , jud Suceava în ședință extraordinară

199

10

06

Privind încetarea contractului individual de munca a domnului RA angajat contractual – asistent personal

200

10

06

doamnei RI în funcția de asistent personal, gradația 0

201

10

09

Privind încetarea contractului individual de munca a domnului OTG angajat contractual – asistent personal

202

10

09

Privind stabilirea salarizarii asistentilor personali ai persoanelor cu handicap grav

203

10

09

Privind stabilirea indemnizaâiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav, îndepând cu data de 01.10.2023

204

10

10

Privind stabilirea salariului  domnului C I, angajat contractual-muncitor necalificat , cu ½ normă în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava

205

10

10

Privind stabilirea salariului  doamnei C L-E, angajat contractual-guard  în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, judeţul Suceava,

206

10

24

Privind convocarea  Consiliului local comunal Putna , jud Suceava în ședință ordinară

207

10

30

Privind modificarea contractului individual de muncă al domnului  A Ş , angajat contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna , judeţul Suceava

208

10

30

Privind modificarea raportului de serviciu al funcționarului public G F-C, prin mutarea în cadrul instituției, respectiv mutarea definitivă din cadrul Biroului financiar- contabil, achiziţii publice, fond funciar, urbanism şi amenajarea teritoriului în cadrul Compartimentului asistență socială și autoritate tutelară, din  aparatul de specialitate al Primarului comunei Putna, judeţul Suceava, începând cu data de 31.10.2023   

209

10

31

Privind modificarea și completarea fiței posturilor unor funcționari publici din cadrul aparatul de specialitate al Primarului comunei Putna, judeţul Suceava

210

10

31

Privind încetarea plății  ajutorului social acordat conform prevederilor Lg 416/2001 privind familia d-nei RA

211

10

31

Privind încetarea plății  ajutorului social acordat conform prevederilor Lg 416/2001 privind familia d-nei AE

212

10

31

Privind încetarea plății  ajutorului social acordat conform prevederilor Lg 416/2001 privind familia d-nei FV

213

10

31

Privind încetarea plății  ajutorului social acordat conform prevederilor Lg 416/2001 privind familia d-nei ȘG

214

10

31

Privind încetarea plății  ajutorului social acordat conform prevederilor Lg 416/2001 privind familia d-nei HZ

215

10

31

Privind încetarea plății  ajutorului social acordat conform prevederilor Lg 416/2001 privind familia d-nei GCM

216

10

31

Privind incetarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) CV domiciliată în comuna Pudețul Suceava

217

10

31

Privind incetarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) CLE domiciliată în comuna Pudețul Suceava

218

10

31

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) MM domiciliată în comuna Pudețul Suceava

219

10

31

Privind acordarea  ajutorului social acordat conform prevederilor Lg 416/2001 privind familia d-nei HA

220

10

31

Privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie electrică și a  suplimentului pentru combustibili solizi stabilit conform Lg. 226/2021 pentru familia numitului RA

221

10

31

Privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie electrică și a  suplimentului pentru combustibili solizi stabilit conform Lg. 226/2021 pentru familia numitului AE

222

10

31

Privind acordarea dreptului la stimulent educațional pentr grădiniță sub formă de tichete sociale copiilor preșcolari din comuna Putna pentru perioada octombrie 2023-iunie 2024

223

10

31

Privind constituirea Comisiei de evaluare pentru vânzarea prin licitație publică, organizată în condițiile legii, a unei suprafețe de teren aparținând domeniului privat al comunei Putna, județul Suceava

224

11

1

Privind încetarea contractului individual de munca a domnului AN angajat contractual – asistent personal

225

11

6

Privind acordarea unui ajutor de urgență în conformitate cu Legea nr. 416/2001

226

11

6

Privind constituirea Comisiei de recepție a bunurilor și serviciilor aferente obiectivului de investiții : “Asigurarea de sisteme TIC în UAT Comuna Putna, Județul Suceava”

227

11

8

Privind acordarea unei indemnizații doamnei AVI , angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

228

11

8

Privind acordarea unei indemnizații doamnei GA , angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

229

11

8

Privind desemnarea D-lui D V, referent superior în cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Putna, judeţul Suceava , în scopul de a răspunde de

aplicarea prevederilor  Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan, la nivelul Primăriei comunei Putna, judeţul Suceava

230

11

9

Privind constituirea Comisiei de evaluare a ofertelor pentru achizitia publica de lucrari aferenta obiectivului de investitii : “Reabilitare moderată cămin cultural Putna, sat Putna, Comuna Putna, Județul Suceava”

finantat prin PNRR

231

11

17

Privind convocarea  Consiliului local comunal Putna , jud Suceava în ședință extraordinară

232

11

22

Privind convocarea  Consiliului local comunal Putna , jud Suceava în ședință ordinară

233

11

24

Privind aprobarea rectificarii BVC 2023

234

11

24

Privind stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței precum și a suplimentului pentru energie, pe întreg sezonul rece consumatorilor vulnerabili care au depus cereri intre 01.-20.11.2023

235

11

24

Privind respingerea cererilor de acordare a ajutorul pentru încălzirea locuinței precum și a suplimentului pentru energie

236

11

29

Privind acordarea alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) PPL domiciliată în comuna Pudețul Suceava

237

11

29

Privind încetarea plății alocației de susținere a familiei pentru familia d-lui(ei) GRE domiciliată în comuna Pudețul Suceava

238

11

29

Privind încetarea plății  ajutorului social acordat conform prevederilor Lg 416/2001 privind familia d-nei REV

239

12

06

Privind organizarea și desfășurarea inventarierii patrimoniului pe anul 2023

240

12

08

Privind convocarea  Consiliului local comunal Putna , jud Suceava în ședință extraordinară

241

12

12

Privind acordarea unui ajutor de urgență în conformitate cu Legea nr. 416/2001

242

12

13

Privind numirea curatorului CENUȘĂ MARIA-ANA  pentru minorul CENUȘĂ PETRU-IULIAN

243

12

13

Privind numirea curatorului CENUȘĂ MARIA-ANA  pentru minorul CENUȘĂ DIMITRIE MĂDĂLIN

244

12

13

Privind numirea curatorului CENUȘĂ ELENA  pentru minorul CENUȘĂ TEOFIL

245

12

14

Privind convocarea  Consiliului local comunal Putna , jud Suceava în ședință ordinară

246

12

19

Privind aprobarea alocarii din bugetul local a unei sume ce reprezinta cadouri oferite angajatilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava, cu ocazia Crăciunului

247

12

20

Privind acordarea unui ajutor de urgență în conformitate cu Legea nr. 416/2001

248

12

21

Privind stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței precum și a suplimentului pentru energie, pe întreg sezonul rece consumatorilor vulnerabili care au depus cereri intre 01.-20.12.2023

249

12

22

Privind numire responsabil de proiect pentru ” Înființare parc fotovoltaic și utilizarea energiei pentru consumul propriu al UAT comuna Putna, județul Suceava 

250

12

28

Privind încetarea plății  ajutorului social acordat conform prevederilor Lg 416/2001 privind familia d-nei BO

251

12

28

Privind acordarea unui ajutor de urgență în conformitate cu Legea nr. 416/2001

252

12

28

Privind angajarea pe durata nedeterminată a domnului BG în funcția de asistent personal, gradația 3

253

12

29

Privind constituirea Comisiei de evaluare a ofertelor pentru achiziția publică de furnizare Sistem informatic integrat în cadrul proiectului ” Asigurarea de sisteme TIC în UAT comuna Putna, județul Suceava”

1

01

10

Privind încetarea contractului individual de munca d-nei UCV asistent personal

2

01

12

Privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie electrică și a  suplimentului pentru combustibili solizi stabilit conform Lg. 226/2021 pentru familia numitului GE

3

01

15

Privind convocarea  Consiliului local comunal Putna , jud Suceava în ședință extraordinară

4

01

17

Privind autorizarea încheierii unui contract de vânzare cumpărare prin care minora P N   va cumpăra de la N E dreptul de proprietate asupra cotei de 1/1 din imobilul nr. 39113 constând din teren categoria de folosință arabil în suprafață de 2400 m.p. înscris în CF nr. 39113 a comunei cadastrle Bilca, situat în intravilanul comunei Bilca județul Suceava

5

01

23

Privind numirea directorului interimar al Clubului Sportiv Bradul Putna 

6

01

25

Privind convocarea  Consiliului local comunal Putna , jud Suceava în ședință ordinară

7

01

29

Privind stabilire indemnizatie lunara primar comuna Putna, județul Suceava 

8

01

29

Privind stabilire indemnizatie lunara viceprimar comuna Putna, județul Suceava 

9

01

29

Privind stabilirea salarizării asistenților personali ai persoanelor cu handicap

10

01

29

Privind stabilirea indemnizatiilor lunare ale persoanelor cu handicap

11

01

29

Privind stabilirea salarizarii doamnei GA , angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

12

01

29

Privind stabilirea salarizarii doamnei AVI , angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

13

01

31

Privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie electrică și a  suplimentului pentru combustibili solizi stabilit conform Lg. 226/2021 pentru familia numitului RMG

14

01

31

Privind stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței precum și a suplimentului pentru energie, pe întreg sezonul rece consumatorilor vulnerabili care au depus cereri intre 01.-20.01.2024

15

01

31

Privind angajarea pe durata nedeterminatădoamnei ML în funcția de asistent personal, gradația 2

16

01

31

Privind aprobarea cererilor de acordare a venitului minim de incluziune pentru 91 de titulari

17

01

31

Privind respingerea cererilor de acordare a venitului minim de incluziune pentru 4 de titulari

18

01

31

Privind stabilirea salariului domnului DV , functionar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

19

01

31

Privind stabilirea salariului doamnei DA, functionar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

20

01

31

Privind stabilirea salariului doamnei AM, functionar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

21

01

31

Privind stabilirea salariului doamnei PP, functionar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

22

01

31

Privind stabilirea salariului doamnei CR, functionar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

23

01

31

Privind stabilirea salariului domnului GFC, functionar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

24

01

31

Privind stabilirea salariului doamnei CA, functionar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

25

01

31

Privind stabilirea salariului doamnei CJA, functionar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

26

01

31

Privind stabilirea salariului doamnei DAD, functionar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

27

01

31

Privind stabilirea salariului doamnei MMP, functionar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

28

01

31

Privind stabilirea salariului doamnei RLM, functionar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

29

01

31

Privind stabilirea salariului domnului BOG, angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

30

01

31

Privind stabilirea salariului domnului RV, angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

31

01

31

Privind stabilirea salariului domnului BAM, angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

32

01

31

Privind stabilirea salariului domnului LM, angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

33

01

31

Privind stabilirea salariului domnului BC, angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

34

01

31

Privind stabilirea salariului doamnei CLE, angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

35

01

31

Privind stabilirea salariului domnului NȘ, angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

36

01

31

Privind stabilirea salariului domnului SFA, angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

37

01

31

Privind stabilirea salariului domnului CM, angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

38

01

31

Privind stabilirea salariului domnului SCT, angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

39

01

31

Privind stabilirea salariului domnului CMC, angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

40

01

31

Privind stabilirea salariului domnului MP, angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

41

01

31

Privind stabilirea salariului domnului CV, angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

42

01

31

Privind stabilirea salariului domnului CI, angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

43

01

31

Privind stabilirea salariului domnului AS, angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

44

01

31

Privind încetare drept stimulent educațional acordat minorie MSG începand cu luna 01.2024

45

02

08

Privind convocarea de îndată a Consiliului local comunal Putna ,jud Suceava în ședință extraordinară

46

02

19

Privind aprobarea Regulamentului intern al Primăriei  comunei Putna, județul Suceava 

47

02

23

Privind convocarea  Consiliului local comunal Putna ,jud Suceava în ședință ordinară

48

02

26

Privind aprobarea cererilor de acordare a VMI pentru 4 titulari

49

02

26

Privind respingerea cererilor de acordare a venitului minim de incluziune pentru fam CN

50

02

29

Privind modificarea venitului minim de incluziune ca urmare a suspendării componentei de ajutor de incluziune pentru 4 titulari

51

02

29

Privind încetarea acordării VMI persoanei singure IM

52

02

29

Privind angajarea pe durata nedeterminată a domnului BG în funcția de asistent personal, gradația 1

53

03

19

Privind actualizarea delimitărilor secțiilor de votare nr. 439, 440 și 441 din comuna Putna, județul Suceava

54

03

22

Privind convocarea  Consiliului local comunal Putna ,jud Suceava în ședință ordinară

55

03

27

Privind aprobarea rectificării BVC 2024 

56

03

27

Privind stabilirea salarizarii doamnei GM , angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

57

03

27

Privind stabilirea salarizarii doamnei AVI , angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Putna, județul Suceava 

58

03

27

Privind avansarea în gradația corespunzătoare tranței de vechime în munca a doamnei CJA funcționar public în cadrul maparatului de specialitate al primarului comunei Putna 

59

03

28

Privind modificarea cuntumului tichetului social pentru grădiniță stabilit conform Lg 248/2015

60

03

28

Privind aprobarea cererilor de acordare a VMI pentru 5 titulari

61

03

28

Privind încetarea acordării VMI persoanei singure BV

62

03

28

Privind menținerea dreptului  la VMI ca urmare a indexării cu rata medie anuală a inflației pentru 93 titulari

63

03

28

Privind modificarea venitului minim de incluziune ca urmare a suspendării componentei de ajutor de incluziune pentru 1 titulari

64

03

28

Privind menținerea dreptului  la VMI ca urmare a modificării venitului ajustat al familiei  HOE

65

04

04

Privind angajarea pe durata determinată a doamnei ȘG în funcția de asistent personal, gradația 2

66

04

04

Privind încetarea contractului individual de munca d-nei GV asistent personal

Ultima actualizare: 13:00 | 10.05.2024

Sari la conținut