Personalități locale

Marele Voievod Ștefan al Moldovei a fost fiul binecredincioșilor creștini Voievodul Bogdan al II-lea și Doamna Maria-Marina Oltea. Încă din copilărie a arătat o dragoste deosebită față de țară și credința strămoșească. Urcarea sa pe tronul Moldovei a urmat după vremuri tulburi de luptă pentru domnie.
Pe Câmpia Dreptății este întâmpinat de mulțimea poporului, în frunte cu Mitropolitul Teoctist, în ziua de 12 aprilie, anul mântuirii 1457. Întrebând poporul adunat dacă este cu voia tuturor să le fie domn, i s-a răspuns într-un glas: „Întru mulți ani de la Dumnezeu să domnești”. Și a domnit, precum știm, 47 de ani, 2 luni și 3 săptămâni, luptând pentru apărarea hotarelor țării și a credinței strămoșești, a întregii creștinătăți, zidind cetăți militare, dar și cetăți ale sufletului, adică multe biserici și mănăstiri. În toate câte le făcea arăta dragoste, dreptate și mărinimie, neuitând nici o clipă pe vitejii oșteni, pe cei săraci și suferinzi, răsplătind și ajutând pe toți cu nețărmurită dragoste părintească.
Deși a fost încercat de numeroase suferințe: rana de la picior căpătată în lupta de la Chilia, moartea a patru copii și a două soții, trădarea unor sfetnici și multe războaie, nu și-a pierdut niciodată nădejdea în Dumnezeu, ci și-a purtat crucea vieții sale cu răbdare creștinească, luptând cu dârzenie și neîntrecută iscusință împotriva dușmanilor țării și ai credinței.
De aceea, istoria mărturisește că evlaviosul Ștefan Vodă a trăit nu pentru sine, ci pentru țara și credința întregului popor. El aducea mulțumiri și laudă lui Dumnezeu, nu numai atunci când biruia, ci și atunci când era biruit, fiind pentru noi un mare dascăl al pocăinței.
Fericitul Voievod a luptat pentru apărarea întregii creștinătăți, chemând la luptă sfântă pe cârmuitorii creștini ai Europei prin scrisoarea sa din ianuarie 1475, din care, pentru frumusețea și valoarea ei duhovnicească, redăm acest text: „Prealuminaților, preaputernicilor și aleșilor domni a toată creștinătatea, cărora această scrisoare a noastră va fi arătată sau de care ea va fi auzită. Noi Ștefan Voievod din mila lui Dumnezeu, Domn al Țării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă tuturor cărora vă scriu și vă doresc tot binele și vă spun domniilor voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme și este încă pierzătorul întregii creștinătăți și în fiecare zi se gândește cum ar putea să supuie și să nimicească toată creștinătatea. De aceea facem cunoscut domniilor voastre că pe la Boboteaza trecută, mai sus numitul turc a trimis în țara noastră și împotriva noastră o mare oștire în număr de 120.000 de oameni, al cărui căpitan de frunte era Soliman Pașa. Auzind și văzând noi acestea, am luat sabia în mână și cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva dușmanilor creștinătății și i-am biruit, pentru care lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre acestea, păgânul împărat al turcilor își puse în gând să-și răzbune și să vie, în luna mai, cu capul său și cu toată oștirea sa împotriva noastră și să supuie țara noastră care e o parte creștinească și pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dacă această poartă, care e țara noastră, va fi pierdută, atunci creștinătatea va fi în mare primejdie. De aceea ne rugăm de domniile voastre să ne trimiteți pe căpitanii voștri împotriva dușmanilor creștinătății până mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulți potrivnici și din toate părțile are de lucru cu oamenii ce-i stau împotrivă cu sabia în mână. Iar noi, din partea noastră, făgăduim pe credința noastră creștinească și cu jurământul domniei noastre că vom sta în picioare și ne vom lupta până la moarte pentru legea creștinească, noi cu capul nostru. Așa trebuie să faceți și voi, pe mare și pe uscat, după ce cu ajutorul lui Dumnezeu Cel Atotputernic noi i-am tăiat mâna dreaptă. Deci fiți gata fără întârziere”.
Ștefan cel Mare „s-a strămutat la lăcașurile de veci” la 2 iulie 1504 și a fost îngropat în biserica Mănăstirii Putna, fiind plâns de întreg poporul, cum consemnează cronicarul: „iar pe Ștefan Vodă l-a îngropat țara cu multă jale și plângere în mănăstire în Putna care era de dânsul zidită. Atâta jale era de plângeau toți ca după un părinte al său, căci cunoșteau toți că s-au scăpat (păgubit) de mult bine și multă apărătură”. A fost plâns de întreg poporul și de tot pământul Moldovei, cum se spune și azi în cântarea populară: „Plânge dealul/ Plânge valea/ Plâng pădurile bătrâne/ Și norodu-n hohot plânge/ Cui ne lași pe noi, Stăpâne?”.

Sfântul Daniil Sihastrul s-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din zona Rădăuți, primind la botez numele Dumitru. La vârsta de 16 ani, a fost tuns în monahism cu numele David la Mănăstirea „Sfântul Nicolae” din Rădăuți și apoi a fost hirotonit preot, devenind un duhovnic renumit. După un timp, s-a retras la schitul „Sfântul Lavrentie” de lângă Vicovul de Sus.

Dornic de mai multă liniște, a cerut să fie tuns schimnic, primind numele de Daniil, apoi s-a retras la Putna, pe malul pârâului Vițeu. Acolo a găsit o stâncă în care a dăltuit un paraclis, iar dedesubt o încăpere, săpată tot în piatră, care îi slujea drept chilie. Paraclisul are trei despărțituri (pronaos, naos și altar), o lungime de 9,25 metri și o înălțime de 2 metri. Între naos și altar se află un mic iconostas, iar bolta a fost zugrăvită, fiind vizibile și astăzi urme de culori obținute din fierturi de plante. În peretele altarului este o scobitură mică, în care era așezată o icoană. Pe peretele naosului, lângă fereastră, se află săpată o cruce și câteva slove care datează din anul 1499.
Vestea despre acest evlavios sihastru s-a răspândit repede, iar Daniil a început să fie căutat de o mulțime de credincioși cărora le citea rugăciuni pentru izbăvirea de boli și suferințe, precum și de monahi ori pustnici din întreaga Moldovă care-i cereau îndemnuri și sfaturi duhovnicești.