Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Dealul Crucii, Putna

Dealul Crucii sau Crucişorul este situat la sud-est de mănăstire, imediat peste pârâul Putnei, fiind realmente marcat cu o cruce monumentală de piatră, dar fără nici un fel de inscripții. Din vârful său, cum spune însuși cronicarul, „este mult locu (…) până în mănăstire”, dar tot el ne oferă un detaliu care face veridic zborul săgeții pe o traiectorie atât de lungă, dacă ar fi să dăm crezare legendei.

Este vorba de arcul lui Ștefan, despre care se afirmă că voievodul „l-au fost trăgând cu vârtej”, ceea ce înseamnă că era, de fapt, o arbaletă, a cărei bătaie, îndeobște, e mult mai mare decât a unui arc obișnuit. Puternica armă, împreună cu o cupă de iaspis, ar fi rămas, după moartea domnului, „întru pomenire la sfânta mănăstire”, dar ambele au dispărut ulterior.

Arcul a fost furat, pe vremea lui Constantin Cantemir (1685 – 1693), de către cazaci și leși, cu prilejul unei campanii comune de jaf, iar cupa de iaspis a fost spartă

Ultima actualizare: 13:25 | 14.06.2024

Sari la conținut